Evenimente : Altele

Praznicul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril la MTR

Targul Praznicul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril de la Muzeul taranului Roman va avea loc in perioada 5 – 7 noiembrie 2010. Targul isi propune sa le ofere vizitatorilor produse traditionale romanesti, naturale, preparate cu respectul cuvenit pentru oameni.
In acest scop, comerciantii sunt atent selectati de catre organizatori, astfel incat vizitatorii vor pleca acasa cu produse de calitate superioara. Ca la orice targ la care participa producatorii, preturile sunt mai mici, fara sa sufere de interventia altori factori.
Producatorii din targ sunt gata sa le raspunda vizitatorilor la orice intrebare, astfel ca ei vor avea ocazia sa afle cum sunt preparate branzeturile, mezelurile, dulciurile, mierea si alte delicatese pe care le gasesc pe mesele comerciantilor. De asemenea, la targ va fi lansata dulceata de gutui fara zahar "Topoloveana”.
Cum vremea lui Brumar este rece, vizitatorii se pot incalzi la un pahar de vin fiert cu mirodenii, cu carne de vitel la protap, pastrame, saramura de peste si carnaciori. Restaurantul cu specific romanesc La Mircea Macelaru, condus de bucatarul-sef Silvian Scornea, va ademeneste cu sarmalute cu mamaliguta fierbinte, carne fripta pe gratar, paine coapta in test. Silvian Scornea este un bucatar tanar, dar foarte experimentat. Aproape jumatate din viata si-a petrecut-o in bucatarie, reusind sa dea viata unor preparate unice. De aceea, a si fost cooptat de Asociatia Nationala a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism din Romania in echipa nationala pentru Olimpiada de la Erfurt. Silvian nu i-a dezamagit pe cei care au crezut in el si a venit de acolo cu medalie.
Cumparaturile nu sunt singurul motiv pentru a veni la targ. Din ora in ora, copiii care isi serbeaza onomastica de Sf. Mihai si Gavriil vor primi premii delicioase de la organizatori. Cei care sunt priceputi intr-ale bucatariei isi pot arata talentul la numeroasele concursuri care au loc in cele trei zile de targ. Cel mai interesant moment va fi cel al degustarii colivelor, pentru ca ziua de 6 noiembrie este una in care ne aducem aminte de cei trecuti in nefiinta, in calendarul ortodox fiind marcata ca "Mosii de toamna”.
Marcarea acestui moment se va face si prin donarea unei cantitati impresionante de magiun natural de prune catre trei case de copii de Bucuresti: "Robin Hood”, "Casa Sperantei” si "Centrul Sf. Spiridon”. Micutii vor participa la o serie de concursuri, care au ca tema principala alimentatia sanatoasa. De ajutor, pentru a putea intreprinde acest gest frumos am avut alaturi "Asociatia Scoala pentru Sanatate”, condusa de doamna europarlamentar Daciana Sarbu.
Atmosfera targului va fi intretinuta de copiii de la Ansamblul Ciuleandra din Topoloveni, care vor dansa duminica, dar nu singuri. Sunteti invitati alaturi de ei, sa intrati in atmosfera de sarbatoare a Sf. Mihail si Gavril.