De Citit : Știri

Peste 300 de proiecte inscrise la Street Delivery 2011

| 07 iunie

La cea de-a 6-a editie a Street Delivery ce va avea loc in perioada 10-12 iunie pe Strada Arthur Verona, intre Carturesti si Gradina Icoanei, au fost inscrise peste 300 de proiecte culturale care reprezinta tot atatia pasi inainte inspre crearea pietonalei Verona.

Street Delivery isi propune sa transforme strada Arthur Verona intr-un traseu cultural pietonal ce va face legatura directa intre Gradina Icoanei si Parcul Cismigiu, inlesnind astfel traversarea orasului pe axa Est-Vest. Proiectul este unic in istoria recenta a Bucurestiului prin implicarea masiva a societatii civile in deciziile legate de oras. Scopul nostru imediat este de a convinge autoritatile romane sa participe la crearea unei promenade inverzite pentru bucuresteni.

In Timisoara, dupa doar trei editii Street Delivery, Primaria a aprobat transformarea pietonala a strazii Florimund de Mercy, adiacenta Pietei Unirii. In Bucuresti, planul urbanistic zonal a fost validat de autoritati, apoi uitat intr-un sertar. Planul prevede plantarea de copaci, pavarea cu piatra cubica a unor portiuni de strada, inlesnirea circulatiei auto in zona strazii Jean Luis Calderon, monumente de for public, parcaje subterane si un pasaj pietonal sub b-dul Magheru, restaurarea istorica a Gradinei Icoanei si a Gradinei Universitarilor, conservarea si revitalizarea a 25 de monumente istorice de-a lungul traseului pietonal, dintre care Scoala Centrala, Blocul ARO, Biserica Anglicana, Casa Universitarilor, Casa Dimitrie Sturdza, Casa Ion Mincu, Hotel Ambasador sunt printre cele mai cunoscute.

Proiectele culturale care se desfasoara pe strada in perioada 10-12 iunie 2011 sunt bazate pe inscrieri deschise tuturor organizatiilor si persoanelor fizice preocupate de oras si de locuitorii sai. Am fost surprinsi sa primim un numar mare de idei de o calitate excelenta – peste 300 in Bucuresti si peste 50 in Timisoara – chestiune pe care o interpretam ca pe un semn de maturizare a societatii civile romanesti.

Pe scena de muzica de la Street Delivery 2011 avem placerea sa-i anuntam pe Ghostpoet, Alexander Robotnick si SubCarpati. Ghostpoet, revelatia primaverii 2011, nigerianul britanic comparat de critici cu Tricky si The Streets – il puteti vedea sambata seara pe scena de la Gradina Icoanei (acces liber). Alexander Robotnick, veteranul muzicii electronice italiene, are 63 de ani si este DJ. Aratand ca nu e niciodata prea tarziu sa faci ce-ti place, el continua petrecerea Street Delivery la Club Berlin (str. Constantin Mille nr. 4, acces 15 lei pentru cei care si-au cumparat bilet pe strada Verona). In fine, SubCarpati, noua senzatie a underground-ului muzical romanesc, lanseaza compilatia "Culese din cartier" pe 12 iunie, ora 20.00. Acestea sunt doar trei dintre cei peste 50 de artisti care urca pe scena Street Delivery.

Strazile Arthur Verona (Bucuresti) si Florimund de Mercy (Timisoara) devin pentru trei zile insule autonome in centrul orasului, proiecte pilot pentru cum poate arata un oras care isi respecta pietonii. Principalele interese si nevoi ale cetatenilor orasului capata astfel forma, fie ca au sau nu masina: arte, arhitectura, urbanism, ecologie, film, mancare sanatoasa, muzica, sport, jocuri pentru copii, ateliere, targ.

Street Delivery reinventeaza si intareste rolul structural pe care forul public l-a jucat in toate orasele europene, incurajeaza gradarea complexa intre spatiul public si cel privat, propune un mediu urban care sa inspire viata de zi cu zi si, converteste peisajul dezolant in ambient viu.

Street Delivery Bucuresti este un eveniment propus si organizat de Fundatia Carturesti si Ordinul Arhitectilor din Romania, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, Primariei Municipiului Bucuresti, Primariilor Sectorului 1 si 2 si a comunitatii de pe strada Arthur Verona.

Street Delivery Timisoara este un eveniment propus si organizat de Fundatia Carturesti cu sprijinul Consiliului Local Timisoara, al Casei de Cultura a Municipiului Timisoara, in parteneriat cu Plai, Camarila Culturala si comunitatea de pe strada Florimund de Mercy.

Street Delivery 2011 is supported by Grolsch, proud sponsor of the Experimentalist.

Editia de anul trecut in cifre si imagini:

Bucuresti: 21.000 de participanti, 63 de ateliere; 65 de evenimente de arhitectura si urbanism; 65 de evenimente artistice; 25 de expozanti la targ; 11 proiectii de film; 5 piese de teatru si improvizatie, 26 de evenimente dedicate copiilor si 26 de concerte, printre care primul concert al trupei franceze Poni Hoax in Romania; adica un total de aproape 300 de evenimente in 3 zile!

Timisoara: 4000 participanti care au locuit pe strada Mercy printre 47 de proiecte.

VIDEO: Street Delivery 2010