Imbatranim? Sau…
www.dob.ro
Da, a inceput sa fie prea evident. Conduc mai prudent, vorbesc mai frumos. Seara, daca ies, plec spre casa pe la zece-unspe, uitandu-ma cu regret la barmanii pe care nu mai am tineretea sa-i chinui dimineata, tarziu. Am 34 de ani. Ma scol pe intuneric de zece ani de zile. Am adunat rani, accidente sufletesti, certuri epuizante cu colegi si galcevi cu Dumnezeu. Stiu ca si voi.
Mi-au scapat din stransori istovitoare iubiri prea salbatice de tinut. Am alergat prea devreme dupa secrete iar ciclul inghet-dezghet al sperantei-dezamagirii mi-a crapat peretii. Si la voi e la fel: termin creditul asta si-mi dau demisia. Sa intru-n linie dreapta cu leasing-ul de masina si plec. De maine nu mai beau. Daca ne mai certam o data asa, iti promit ca ne despartim. Cu ce naiba-mi platesc ratele daca ma cert cu idiotul asta? Cum le-as explica la ai mei ca prefer sa fiu barman decat sa ma-ntalnesc cu deadline-uri? Sunt facut s-ajung director. O luna, atat imi trebuie, sa-mi demonstrez ca pot. V-aduceti aminte primele sedinte? Cand semana totul cu filmele despre Wallstreet? Ne-am luat, in joaca, in serios. Traiam cliseul, cu adevarat.
Si-acum, la inceput de ani 30, ne dam seama ca imaginea pe care am crescut-o despre noi ne-a scapat din mana ca un copil problema. Ma bucur ca platesc rata. Ma bucur ca azi n-am sedinta. Ma bucur ca am rezolvat la Administratie. Asta-i bucurie? Sa ai un schweitzer atat de prost ca te saturi cu gaurile? Dar cum scapam? Tu cum scapi Dobro, ma intreb? Nu scap, Dobro. Dar am un truc. In timp ce ma bate Realitatea in fata veiozei, sa ma dezic de ce mi-e drag, imi inchipui ca sunt un cersetor c-o carte-n mana. Fara rate, fara certuri, fara functii. Si Sf. Petru mi-o da un gologan sa-mi platesc intrarea…