Doua lucruri la fel de neimportante s-au intamplat in ultimele luni:
Unu: dupa ce am vizitat multi oameni cu nume de locuri, am decis sa variez si am vizitat un loc cu nume de om: Pestera Muierii. Pestera Muierii merita un singur slogan: "Doar daca esti prin zona". Desi nu vazusem niciodata o pestera pe dinauntru, singura chestie impresionanta au fost liliecii.
Mai ales aia mici. Doi: am auzit de la un hingher televizat din Bucuresti ca pisicile maidaneze sunt aproape imposibil de capturat. De ce naiba ai captura o pisica? Fie pentru ca ti-o doresti, fie ca sa cruti viata mai multor porumbei, nu? Eu mi-am dorit intotdeauna un porumbel. Mi se pare destul de comod de crescut atata timp cat nu trebuie sa-l invat sa vorbeasca.
As vrea un pasaroi care sa imi bata dimineata cu capul in geam si sa plece cu gusa plina de felii de chec. Sau eventual sa vina cu gusa plina de chec de la altii. Nu am niciun fel de retinere vizavi de saliva de porumbel, ca sa nu mai vorbesc de aia de gugustiuc. Gugustiucii mi se par mai sinceri, au ochii mai frumosi, sunt gri ca blocurile din Bucuresti, spre deosebire de porumbeii care au irizatii albastre-verzi si totusi put. Alipind cele doua idei de mai sus, m-am gandit ca ar fi o solutie daca as adopta un liliac voiajor.
Un liliac incape in buzunarul de la camasa (renuntand la pachetul de tigari), zboara noaptea, face un zgomot placut, si e atat de rapid incat nicio pisica nu l-ar prinde fara sa isi piarda o viata. Ma culc noaptea destul de tarziu, asa ca prefer un animal nocturn, care sa nu manance din tomberon doar pentru ca eu am dormit pana la doua. De insecte nu duce nimeni lipsa in Capitala, ba chiar ar trebui sa am grija sa nu ajunga la greutatea lui Batman si sa intre cu masina-n balcon.
[email protected]