In Revolutionary Road, Kate Winslet si regizorul Sam Mendes daruiesc cinematografului o mare eroina dramatica. Asa ceva nu se intampla prea des.
Nonconformistii e cel mai bun film al lui Sam Mendes – o drama mult mai complexa decat American Beauty. Kate Winslet si Leonardo DiCaprio sunt un cuplu cu doi copii in America infloritoare a anilor ’50. Desi vietile lor nu se deosebesc de ale vecinilor lor – el lucreaza in vanzari, ea e casnica –, ani de-a randul si-au cultivat ideea ca sunt mai presus de conformismul care-i inconjoara. Sotului ii place sa creada ca, daca n-ar fi devenit tata atat de tanar, ar fi facut ceva exceptional la Paris: o convingere cu atat mai avantajoasa cu cat e sortita sa ramana netestata. La randul ei, sotia si-a pierdut curajul de a mai intreprinde ceva pe cont propriu dupa ce-a esuat in teatru, dar asta n-o impiedica sa-si transfere toate sperantele de exceptionalitate asupra sotului. Deci incepe sa-l impinga de la spate in directia vechiului vis parizian, nerealizand ca, in adancul sufletului sau, sotul prefera ca visul sa ramana irealizabil – ca i-e mai comod sa suspine dupa vocatia pe care ar fi putut sa si-o descopere decat sa descopere ca n-are nicio vocatie: ramanand pe loc, el isi pastreaza toate avantajele conformismului (in special statutul traditional-masculin de intretinator al familiei) si toate avantajele sentimentului de exceptionalism. Numai ca, atunci cand el anuleaza planul de plecare (pe motiv ca ea a ramas iar gravida), ea vede renuntarea lui drept ceea ce intr-un fel si este: o tradare care o lasa singura in pustiu. Nu mai are unde sa se duca decat in pustia pustiurilor – in nebunie. Si se duce. E o autentica eroina dramatica (asa cum nu s-au mai vazut in cinema-ul american recent) si Winslet merge pana la capat cu emotiile ei infricosatoare, taindu-si orice punte de acces la simpatia facila a publicului. E exceptionala.