De Citit : Editoriale

Ieșirea dintr-o criză – Robert Serban

| 30 July

 

Ori te-am salutat și ne vedem… când ne-am vedea

 

Nu vreau să fiu martor la asta.

Păi și ce-o să faci?

Nu știu… Nu urc.

Și mergi pe jos?

Nu știu… Vin cu următorul.

Dar n-o să fie nimeni, e duminica, nu lucrează ăștia chiar duminica.

E plin de ei, mai ales pe linia asta. Plin! N-au zi liberă ăștia și nu am chef să asist la o scenă.

N-o să fie nicio scenă, o să-nțeleagă.

Pe dracu! Parcă nu-i știi, abia așteaptă să te prindă, abia așteaptă. Dacă vrei, mergi, eu nu urc.

Păi cum o să merg singură?

Mergi pe jos…

Și tu?

Eu nu merg pe jos, o să mi se facă rău de la soare.

Și mie nu? Eu sunt sănătoasă? Mie n-o să mi se facă rău?

Nu știu. Repet: nu vreau să asist la o scenă.

Bine, am înțeles… Te întorci cu spatele, te duci mai încolo și gata.

Nu, nu, eu nu urc cu tine…

Femeia se oprește. Are mai bine de 60 de ani. Bărbatul – tot pe acolo ca vârstă – mai face câțiva pași, dar se oprește și el. Nu întoarce capul. Stă și se uită înainte. Femeia pornește și îi spune din mers, în timp ce-l depășește:

Dacă nu vii cu mine, deseară plec la copiii! Mă întorc la toamnă. Îți jur!

Dar cum ți-ai uitat iarăși abonamentul? Unde ți-e capul? Iarăși?

Nu schimba vorba. L-am uitat, l-am uitat, asta e, se întâmplă. Dar ori mergem pe jos, ori cu firobusul. Ori te-am salutat și ne vedem… când ne-om vedea. Dacă ne-om mai vedea!

Femeia își continu hotărâtă drumul. El se oprește, se întoarce spre stradă, se uită puțin la mașinile care trec, iar după câteva secunde ridică mâna și strigă: Taxi! Taxi!