What are you living for? De ce din jur nu se vede (aproape) nimic!? De ce nu actionati? De ce nici macar nu reactionati?
Stau cu pagina alba in fata si ma intreb ce sa scriu. Rubrica asta e o „sarcina“ pe care mi-am asumat-o la inceput cu placere. Si cu dorinta (neascunsa) de a incerca sa o fac sa devina un „motor“, un motoras macar al dezbaterilor teatrale, al confruntarii de pareri, gusturi, directii din zona teatrala. N-am reusit. Desi am tot facut apeluri la colaborari, corespondente neformale, de prea putine ori a existat un feed-back in sensul dorit de mine, sperand ca e si al vostru. Nu e meseria mea sa scriu. Nu sunt pregatit pentru asta (probabil se si observa, de numeroase ori). Pare ca ar fi un „hobby“. Inseamna ca ar trebui sa-mi placa sa continui sa scriu. Despre teatru. Dar ma surprind ca din ce in ce mai mult scriu despre alte chestii, care ma intereseaza, din ce in ce, parca mai mult ca teatrul. Fratele meu, pe cand organiza, acum ani de zile „Intalnirea scolilor internationale de teatru“ a inventat (cred ca el…) si pus pe tricourile festivalului, sloganul „Theatre is what we are living for“. Mi-a placut tare. What are you living for? Why are you living for? (N-am invatat engleza, nu stiu de am scris corect, n-am dat de Peca sa-l rog sa ma corecteze…) Este o problema care, cum ziceam, ma framanta tot mai tare. Este intrebarea mea pentru cititorii rubricii, probabil in majoritate tineri? Probabil din zona teatrului. (Si astfel raman oarecum inscris in tema paginii acesteia…).
Ati citit Scrisoarea catre liceeni a lui Tudor Chirila? (Am publicat aici cateva extrase). E destul de dramatica ca sa aiba loc si in preocuparile oamenilor de teatru, mi s-a parut mie. Iar oamenii de teatru, inainte de a fi de teatru, sunt oameni. Pe mine ma intereseaza oamenii. Pe voi? Cum? De ce nici macar nu reactionati?