De Citit : Editoriale

Ty Segall Band – Slauhterhouse

| 04 iulie

Chemarea testosteronului!

Am inceput sa am o problema in ultima vreme! Apare din ce in ce mai multa muzica emascultata, castrata, efeminata, vadit cosmetizata pentru un public cat mai larg, targetata anume pentru o audienta pe cat posibil intre 3 si 80 de ani, atat barbati, cat si femei, pentru toate religiile si etniile. Cred ca acum se cauta public si-n randul animalelor de companie, uite si-o idee in directia asta: house cu ultrasunete pentru delfini, caini, pisici si lilieci. Totul cat mai plat, cat mai dupa reteta, cat mai targetat, cat mai asezat, cat mai putin ofensator, fara nicio incarcatura militantista sau declarativa macar, absolut tot in cea mai gri nuanta de gri posibila. Rezultatul: o sumedenie de trupe care suna exact la fel, care-si resapeaza ideile muzicale pana la autoplagiere sau pana cand fanii implinesc o minima varsta a autoconstientei. Si uite asa, apare complexul printesei la fetitele care se uita la Mtv si chiar si la baietii batand la usa pubertatii, dorindu-si fete ca la Mtv. Un perpetuum mobile de piata, care se sprijina pe fluctuatiile hormonale ale oricarui copil in crestere.
Din cauza asta, cand am bagat "Slaughterhouse" mi s-a luminat un pic fata. Atitudine si sunet punk, adus spre 2012, ce-i drept, dar cum trebuie. Direct, ambalat, un pic nervos, masculin, cu capul sus si foarte muzical peste toate astea. Am simtit asa un pic prin creier fiorul pe care mi-l da "Surfer Rosa" de cate ori il las sa-mi cada in urechi. Paranteza: nicio saptamana fara Pixies!!!
Revenind la Ty Segall Band, nu pot sa nu ma las sedus nici de relaxarea cu care e cantat acest album. E ca un omagiu indirect adus celor de la The Clash, sau chiar Iggy Pop. Nimeni nu se "joaca" serios aici!!! Si ca sa concluzionez direct si sec, "Slaughterhouse" este un album simplu si direct, dar extrem de placut pentru orice om de pe fata pamantului cu un minim de bun simt muzical. V-am pupat!