De Citit : Editoriale

Ceauşescu, România, Odeon

| 24 iunie

Un spectacol care se vizionează în securitate.

Hai, că n-a fost cine ştie ce teroare: un puşti isterizat de ştirile despre Solidaritatea din Polonia – ascultă, fireşte, Europa Liberă – s-a apucat să scrie pe pereţii din Botoşani fel de fel de tâmpenii despre România lui Ceauşescu. Normal că Securitatea i-a luat urmă, l-a înhăţat, l-a frecat puţin – pe el, pe maică-să, prietenii apropiaţi, pe taică-su’. Da’, frate, nu i-a luat nimeni gâtul, dimpotrivă a fost ajutat să se îndrepte, că Securitatea nu era un demon, avea politică să ajute omul să se reintegreze; de aia am şi organizat o mare şedinţa la şcoală cu toţi profesorii, directorul, inspectorii şcolari şi cu părinţii să poată să-şi declare toţi devotamentul faţă de regim şi băiatul să înţeleagă ce înseamnă să te porţi corespunzător în societate şi să-şi vadă de şcoală. Şi atunci de ce vine securista asta de Cărbunariu Gianina să ne facă proces de conştiinţa că l-am fi omorât pe săracu’ băiat când noi n-am vrut decât să-l ajutăm?  Da, povestea elevului Mugur Călinescu începe pe vremea lui Ceauşescu, dar piesa despre el se încheie astăzi, cu cei care i-au supravieţuit, paşnicii ofiţeri de securitate, azi convertiţi în oameni de afaceri. Gianina Cărbunariu valorifică textele acestor agenţi ai securităţii aşa cum le-au consemnat ei în dosarul de urmărire al “Elevului” precum şi interviurile cu aceiaşi ofiţeri – documentare realizată cercetătorul Mihai Bumbeş (azi mai cunoscut ca #unitisalvam). Cum devine un dosar spectacol şi încă unul foarte viu?* M-a emoţionat puternic să ştiu că discursul elevului Mugur i-a aparţinut cu adevărat; azi, aceleaşi cuvinte sună mult prea normal dar spuse atunci au înfipt un transplat de viitor într-o lume cu mintea stinsă. Şi n-am loc să va mai zic despre polivalentă actorilor, de scenografia genială (are o acurateţe niponă, îmi şopteşte o prietenă), de ritm şi, din nou, despre securiştii care ne aşteaptă pe toţi iar la vot, că miroase a scandal electoral.

*Aflaţi la Teatrul Odeon duminica 2 iulie , 19.30