past is a grotesque animal
In multe dintre diminetile din clasa a XII, in loc sa ma indrept direct spre liceu, poposeam pe straduta Soldat Abdul Achim Keazim. Robert inca dormea sau era in pat, incercand sa nu-l paraseasca, dar si maica’sa si bunica’sa (care-i pregatise deja masa) il hartuiau. Ma strecuram in camera lui, devenit deja o prezenta obisnuita in casa la ora aia. Stateam uneori cu el in baie chiar si in timp ce se spala pe dinti. Plecam impreuna spre liceu si fiecare zi parea sa ascunda ceva magic.
Eram nedespartiti, stateam ore intregi vorbind pe gardul caselor din cartierul lui, iar cand ajungeam acasa ne sunam si continuam discutiile inca o ora. Adolescenta mi-a fost impregnata de prezenta sa, devenita la un moment dat prea puternica. Era atat de egocentric incat nu putea sa mearga pe strada decat daca se plasa in mijlocul grupului. M-am amuzat de cateva ori cu un alt prieten mutandu-ne astfel incat sa nu-l lasam in centru si il observam cum simte ca ceva nu e in regula, dar nu poate identifica ce. Cand a simtit ca nu-i mai caut prezenta (si am facut-o fara delicatete) si ca ma dezvolt fara tutela, m-a indepartat definitiv. Si acum mai resimt ruptura.
Robert detesta Romania (aia a mineriadelor si a blugilor Pyramid) si voia sa ajunga regizor de film intr-o perioada cand nimeni din jur nu stia ce presupune asta. De la plecarea lui au inceput sa circule legendele. Ca s-a insurat cu o tipa din Columbia, ca e gras, ca are masina (era complet antitalent), ca e student la o facultate tare de regie. Parintii l-au urmat cand a ajuns in State. Despre tatal sau, profesor de engleza (ma medita si pe mine in diminetile de duminica, cand eram rupt dupa vreun majorat) am aflat ca a murit, ca si bunica’sa care tinea mult la mine. Ultimul lucru pe care l-am auzit despre Robert e ca se afla intr-o inchisoare americana pentru excrocherie cu carduri. Il mai visez din cand in cand.
Intr-o ultima calatorie in Constanta, m-am plimbat pana pe Abdul Achim Keazim. Curtea arata neschimbata, casa la fel, eu aveam din nou 17 ani. M-am sprijinit de gard si mi-am inabusit strigatul. Robert imi zicea cel mai adesea lorgean.