Locuri : Sports & Fun

Clubul turistic ecologic Mont Delt Mar

Clubul Turistic Ecologic MONT-DELT-MAR s-a infiintat ca persoana juridica in anul 1995, la 28 aprilie, fiind inregistrat in Registrul National al Asociatiilor si Fundatiilor ca organizatie neguvernamentala, non-profit si apolitica avand drept scop promovarea si dezvoltarea turismului romanesc, sportului si ecologiei in randul maselor largi de oameni si in special al tinerilor.

Clubul Turistic Ecologic MONT-DELT-MAR mai are ca scop promovarea unei atitudini de respect fata de natura, incurajarea mentinerii sanatatii fizice si psihice prin practicarea turismului montan, de gasire si aplicare a unor solutii sau alternative in protectia mediului inconjurator. Deasemenea, un scop major in activitatea clubului este sensibilizarea maselor si opiniei publice fata de efectele negative ale dezechilibrelor ecologice cauzate de un turism salbatic, neorganizat, necontrolat, turism practicat la ora actuala in zonele de interes turistic din toata tara.

Clubul Turistic Ecologic MONT-DELT-MAR isi propune sa intretina si sa gospodareasca patrimoniul turistic si peisagistic aflat pe teritoriul tarii noastre, prin diferite actiuni:

-actiuni de refacere si de protectie a mediului inconjurator ( igienizarea traseelor turistice si a locurilor de campare)

-marcarea si remarcarea traseelor turistice
-organizarea si participarea la competitii sportive specific montane ( turism sportiv, orientare, alpinism, cross montan, parapanta, canyoning, rafting)

Prin intreaga sa activitate, clubul isi propune ca pe langa activitatile sportive si culturale sa contribuie la dezvoltarea unui altfel de turism decat cel practicat in tara noastra pana acum, si anume eco-turismul si agro-turismul.