De Citit : Editoriale

Am ales presedintele. Ramane ca el s-aleaga omul

| 09 decembrie

Ce final de spectacol am trait noaptea trecuta (6 dec.).
Ce fals final. Cu ce deznodamant. Ce farsa. Si ce-actori! Romania, (imi vine sa) te pup!

Personal am ales de mult. Nu sunt in acord cu proverbul Homo homini lupus. Si nu banii aduc fericirea. Vremelnic macar, am castigat. Am castigat faptul ca stahanovistii „afacerilor“ romanesti au esuat. Iata cel putin un exemplu ca banii, chiar foarte multi, chiar cei mai multi, pot sa nu reuseasca sa aduca puterea – doar pentru ei in sine, pentru a-i inmulti sau a-i mentine. Oamenii nu inseamna Banul. Arta, cultura, educatie, sunt necesitati umane in aceeasi masura ca nevoile direct materiale cum ar fi hrana, sexul, exercitiul fizic etc.

Nici Base nu-i convins de asta, cred. Iar numerosi din jurul sau, nici cat el. Ramane ca voi, tinerii artisti, voi, publicul tanar, sa actionati – si daca e nevoie sa reactionati – cu mijloacele voastre artistice, cu vocea voastra care poate rasuna, astfel incat cei care conduc sau cei care vor sa conduca sa aiba in permanenta constiinta ca sunt temporar acolo sus, ca sunt pe muchie de cutit, iar muchia sunteti voi.

So (vorba lui Otto, de pe blog), continuati-va viata. Asta-i treaba voastra. „Relaxati“ si cool in cluburi, cu siguranta ceva mai implicati in strada si in comunitate. La Green Hours, treaba noastra este sa puteti gasi si cool, si relaxare si implicare. Zilele urmatoare: FINNPHONIA No. 5 – An Electronical Musical Act… about Finland (ultimele 2 reprezentatii); cu Romulus CHICIUC si David & Salla KOZMA. Produs de European theatre collective (ETC.). Si inca teatru, concerte si inca… gasiti pe www.greenhours.ro. Ne dorim sa merite. Nu ne strica si un feed-back.