Terorism, de Fratii Presniakov, miercuri, 21 septembrie 2016, de la ora 20:00, la Teatrul National I. L. Caragiale, Sala Atelier.
Traducere: Mașa Dinescu. Regia: Felix Alexa.
Distributie: Claudiu Bleonţ, Marius Bodochi, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Irina Movilă, Andrei Finţi, Mihai Călin, Tania Popa, Mihai Calotă, Răzvan Oprea, Florentina Ţilea, Rodica Ionescu, Natalia Călin, Victor Țăpeanu, Laurențiu Andronescu, Darin Don, Luca Ciucan.
La fel ca Ilf și Petrov, Oleg și Vladimir Presniakov scriu în tandem. Semnătura sub care publică, frații Presniakov, a devenit, rapid, „marcă înregistrată” a teatrului rusesc. Piesa „Terorism” le-a adus celebritatea internațională și onoarea de a fi cei mai jucați dramaturgi ruși după Cehov.
Cu „Terorism”, regizorul Felix Alexa practică un tip de teatru aflat în priză directă cu realitatea. Ideea montării acestui text la TNB s-a născut în zilele ulterioare atentatului de la Paris împotriva revistei „Charlie Hebdo”.
„O piesă cu un asemenea titlu are o rezonanță accentuată în acest moment. Extraordinar e însă felul în care această piesă scăpărătoare a fraților Presniakov extinde definiția de «terorism» pentru a cuprinde aproape toată viața Rusiei moderne.” (Michael Billington – The Guardian)
„Piesa sugerează că este imposibil să trăiești în lumea contemporană fără să devii o potențială armă de distrugere în masă. Personajele, conectate între ele printr-un șir de scene scurte, își transmit, de la unul la altul, o tristețe neliniștitoare, care naște violență, ca și cum toți ar fi loviți de o gripă contagioasă.” (Ben Brantley – New York Times)
De ce, brusc, devenim cu toții incontrolabili?- se întreabă unul dintre personajele cheie ale acestei piese. Răspunsul îl puteți afla într-un spectacol modern, construit pe baza unor povești de viață legate între ele. „Terorism” – o punere în scenă cu structură circulară, aidoma unei hore a terorii, în care se înlănțuie umorul sardonic, ironia, frica și absurdul existenței. O farsă apocaliptică despre eșecul lumii contemporane.
„Piesa demonstrează că nu e neapărată nevoie de cadavre, pentru ca undeva, în adâncul nostru, să murim încet sub teroarea propriei vieți cotidiene. Având, totuși, iluzia fericirii…” (Felix Alexa).