Evenimente : Spectacole

NABUCCO

NABUCCO, spectacol, duminica, 27 martie 2016, de la ora 19:00, la Opera Nationala Bucuresti.

Operă în patru acte de Giuseppe Verdi.
Libretul: Temistocle Solera.

Spectacol în limba italiană, cu supratitrare în limba română.

Premiera mondială: 9 martie 1842, Teatro alla Scala din Milano.

Data premierei montării actuale la Opera Naţională Bucureşti: 31 octombrie 1987.

Reprezentaţii în stagiunea 2015-2016: 13 februarie 2016.

Durata: 19.00 – 22.00 (două pauze).

Dirijor: Vlad Conta.

Regia: Hero Lupescu.
Scenografia: George Doroşenco.
Coregrafia: Doina Andronache.
Maestru de cor: Stelian Olariu.
Maestru de balet ansamblu: Mădălina Slăteanu.
Maestru de balet soliști: Alin Gheorghiu.

Asistent de regie: Cristina Cotescu.
Asistent de coregrafie: Florica Stănescu.
Asistent maestru de cor: Daniel Jinga.

Distribuţia: Nabucco – Oleg Ionese (invitat); Ismaele – Liviu Indricău; Zaccaria – Horia Sandu; Abigaille – Sorina Munteanu; Fenena – Sorana Negrea; Marele Preot – Iustinian Zetea (debut); Abdallo – Valentin Racoveanu; Anna – Andreea Novac (debut).

Solişti balet: Isabella Măciucă, Virgil Ciocoiu (debut), Narcis Niculae (debut).

Vis de libertate

„Aceasta este opera prin care cariera mea artistică începe cu adevărat”, scria Verdi în 1879, în „O schiţă autobiografică”, despre „Nabucco”, lucrare compusă pe când avea 29 de ani. Având ca surse de inspiraţie povestea biblică despre Nabucodonosor, piesa de teatru din 1836, scrisă de Auguste Anicet-Bourgeois şi Francis Cornue, precum şi baletul adaptat după piesă de către Antonio Cortese, opera – numită iniţial „Nabucodonosor” – aduce în prim plan povestea despre sclavia, înfrângerea şi exilul evreilor în Babilon de către regele Nabucodonosor. Prin tema abordată, „Nabucco” a răscolit publicul la premiera din 1842, de la Scala din Milano, acesta interpretând mesajul operei ca fiind un îndemn la luptă împotriva austriecilor, care dominau la acea vreme întreg nordul Italiei. „Corul sclavilor evrei”, una dintre cele mai cunoscute interpretări corale de operă, a devenit un adevărat imn naţional, iar Verdi a devenit, fără să vrea, un lider în lupta pentru libertate.