Betoanele invadeaza Vama Veche si locul iubirii universale se afunda in imaginar. Epava a disparut in mare.
Doi mastodonti zac neinsufletiti printre buruieni, loviti nemilos de criza. Carciumile dau muzica proasta. Doar la Stuf, Boleroul inca se agata de soare la rasarit, iar bucati sublime de jazz curg parca, pe la pranz, direct din privirea blanda a lui Ovidiu. Umanitatea se concentreaza la Soni, unde mancarea e la fel de buna si unde se intampla lucrurile: concerte bune, filme, discutii… Benny, neobosit dansator in fata eternitatii, isi plimba cu acelasi aer detasat burnuzul si pe Haiduc, admira luna care rasare pe mare, deasupra locului unde se afla epava, ba chiar, pentru ca s-a indragostit ca un adolescent, vinde rochii inflorate la taraba. Nelinistitul domn Alexandru, un iubitor de frumos care repara zambetele, vrea sa-si dea numarul de mobil: 0722 349 352 – cine are curajul sa incerce?
Pe ea, sa-i spunem Ariadna, am simtit-o inainte s-o vad, pentru ca aerul a inceput brusc sa vibreze ciudat, modificand contururile, ca pulsatia unei inimi gigantice. Nu era doar frumoasa, o bruneta subtire si frumoasa, era pur si simplu sublima, era viata in stare pura. Avea in gesturi o infima nesiguranta, ar fi spus poate ca se gandeste la prietenul ei, dar eu stiam ca ea cauta, fara sa stie, Axis Mundi… Seara i-am revazut, la un bar, semnul inconfundabil lasat de destin pe spate, trasaturile fine ale fetei, cu o senzualitate discreta, miscarile pline de nerv, cand dansa, mainile superbe cu degete lungi si puternice. Eram cu Benny, care uitase ca mai dansase cu ea la rasarit, pe Bolero. Au stat amandoi de vorba, iar eu am intrebat-o pe prietena ei, o blonda inalta, draguta, daca au venit pentru prima data in Vama. Venim de patru ani, mi-a raspuns, nu e prima data. Nicidecum! Si a zambit enigmatic. Am zambit si eu, rana ma ardea pe dinauntru…