Asociaţia Arta în Dialog anunţă cea de-a şaptea ediţiei a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc între 4 – 8 noiembrie online, dar şi în mai multe birouri de arhitectură din România.
Ca în fiecare an, UrbanEye va aduce în faţa publicului, de data aceasta din toată ţara, filme despre oraşe, construcţii sau comunităţi. Reunite sub tema Împreună în izolare, documentarele din festival oferă perspective diferite asupra locuirii la comun, dar şi a segregării şi a efectelor pe care aceasta le poate avea pentru comunităţi.
Din selecţie fac parte Such Stuff As Dreams Are Made On (Michael Rieper, Lotte Schreiber, Austria 2019), despre o serie de experimente arhitecturale şi sociale care schimbă dinamica locuirii împreună, Good Neighbours (Stella van Voorst van Beest, Olanda, 2018), care explorează limita subţire dintre discreţie şi nepăsare între vecini, „The River on the wall” (Ben Masters, SUA, 2019), o călătorie fascinantă şi revelatoare de-a lungul teritoriului de la graniţa Statelor Unite ale Americii cu Mexicul, dar şi surprinzătorul Enter through the Balcony (Roman Blazhan, Ucraina, 2020) despre modul în care ucrainienii îşi personalizează balcoanele apartamentelor din blocurile comuniste standard, oferindu-le noi utilizări.
Din selecţia UrbanEye 2020 mai fac parte documentarul Walking on Water (Andrey Paounov, Germania, 2019) despre unul dintre cele mai impresionante proiecte ale artistului contemporan Christo; Push (Fredrik Gertten, Rusia, 2019), un documentar care analizează modul în care preţul apartamentelor este crescut artificial, alimentând o criză globală a locuirii; sau Sing me a song (Thomas Balmes, Olanda, 2020), care explorează ce se întâmplă când tehnologia modernă este adusă într-o comunitate izolată de călugări budişti.
Întreaga selecţie de filme se găseşte pe www.UrbanEye.ro. Filmele vor fi disponibile pentru vizionare timp de 24 de ore, conform programului de pe site, şi vor putea fi accesate din toată ţara. Biletele vor putea fi achiziţionate de pe www.Eventbook.ro, iar vizionarea filmelor va avea loc pe aceeaşi platformă.