Evenimente : Filme

Seara Fundatia Arte Vizuale: 3 filme documentare de Alexandru Solomon

Seara Fundatia Arte Vizuale va avea loc la NCRR miercuri, 9 februarie 2011, ora 19:30. Vor fi proiectate trei filme documentare de Alexandru Solomon si Radu Igazsag, in prezenta regizorilor si urmate de discutii cu acestia.
1. Cronica de la Zürich (1996, 40 minute), regia: Alexandru Solomon si Radu Igazsag
Zurich, la 100 de ani de la nasterea lui Tristan Tzara si la 80 de ani de la nasterea dadaismului… Cronica de la Zurich este un documentar despre ceea ce a mai ramas viu din aceasta miscare, la care au contribuit Marcel Iancu, Arthur Segal si, mai ales, Tristan Tzara, toti trei originari din Romania.
Filmul a avut premiera la Zürich, pe 14 aprilie 1996, cu ocazia Centenarului Tristan Tzara sub egida UNESCO.
Premii:
– Premiul pentru film documentar (ex aequo) – Festivalul Tinerilor Creatori, Costinesti, 1996
– Marele Premiu – MediaFest ’96, Romania
– Premiul II – Festivalul de Film Documentar de Istoria Artei, Muzeul National Cotroceni, 1996
– Premiul special al juriului – APTR 1997
2. Strigat in timpan (1993, 28 minute), regia: Radu Igazsag si Alexandru Solomon
O cronica neconventionala a Avangardei literare si artistice romanesti. Filmul, pornind de la expozitia "Avangarda romaneasca, 1916-1947” de la Muzeul Literaturii Romane, reconstituie atmosfera acelor ani de nebunie in spiritul avangardistilor, cu ajutorul mijloacelor lor specifice (colaj, asociatii absurde etc.).
Premii:
– Premiul UCIN pentru documentar romanesc pe anul 1993
– Premiul pentru film video – Festivalul National Costinesti, 1993
– Premiul pentru film experimental – Festivalul International Mediawave, Gyor (Ungaria), 1994
-Premiul al III-lea – Festivalul International al Filmului Documentar-Antropologic Astra Film, Sibiu, 1994
– Premiul I – Festivalul de Film Documentar de Istoria Artei – Muzeul National Cotroceni, 1995
3. Duo pentru Paoloncel si Petronom (1994, 28 minute), regia: Alexandru Solomon
Paul Celan, unul din cei mai mari poeti de limba germana ai veacului trecut, si-a petrecut tineretea in Bucovina si la Bucuresti. Acest documentar artistic este construit ca un dialog poetic intre Celan si prietenul sau, scriitorul Petre Solomon, pe fundalul istoriei zbuciumate a anilor 1940-1947. Filmul este inspirat de cartea Paul Celan. Dimensiunea romaneasca de Petre Solomon.
Premii:
– Premiul pentru film video – Festivalul Tinerilor Realizatori, Costinesti, 1994
– Premiul pentru film-eseu – Festivalul International Alter-Native, Targu-Mures, 1994
– Premiul special al juriului – MediaFest ’96, Romania
***
Click pentru programul filmelor din aceasta saptamana.