Virtuozitatea lui Roman Polanski.
In noul film al lui Roman Polanski, Marioneta, Ewan McGregor joaca rolul unui scriitor angajat sa perie, sub anonimat, memoriile unui fost prim-ministru al Marii Britanii (Pierce Brosnan). Un „scriitor-fantoma“, cum se zice pe englezeste, sau un „negru“, cum se zice la noi. El se pune la dispozitia clientului sau la locul de refugiu al acestuia – o insula de langa coasta de nord-est a SUA, unde fostul premier locuieste intr-un fel de cazemata de lux; in jurul sau tocmai s-a declansat un scandal – e acuzat ca ar fi livrat catre americani personae suspectate de terorism, pentru a fi torturate. Personajul fostului premier are un model evident in lumea reala – Tony Blair –, dar preocuparile lui Polanski nu sunt atat politice, cat ludice. Filmul lui este si un banc politic, dar e in primul rand un joc narativ, pus la cale cu o siretenie in primul rand vizuala. Polanski se joaca, printre altele, cu tema fantomei si cu tema dublului – postul pe care-l ocupa scriitorul e unul care s-a eliberat in conditii suspecte, prin moartea subita a predecesorului sau. Polanski e un maestru al tonului alunecos si majoritatea acestor alunecari tin de designul si de durata cadrelor, care la un moment dat se incarca de amenintare, pentru ca in momentul urmator sa se incarce de comic absurd, dupa care sa devina din nou amenintatoare etc. Un virtuoz ca el poate sa faca un thriller in care sa nu curga nicio picatura de sange – modulatiile astea ghidus-perverse (sustinute si de o actorie de inalta precizie) sunt de ajuns. Pentru spectatorul care stie sa vada un film cu ochii – chiar sa-l vada, nu doar sa-i urmareasca povestea –, The Ghost Writer nu poate fi decat un regal.