TIFF-ul a devenit, in cei opt ani de existenta, nu doar cel mai important festival de film din Romania, ci si unul dintre cele mai mari si mai relevante din Europa de Est. Ce provocari ne mai arunca organizatorii in 2009?
“Mergi la TIFF?” – este intrebarea pe care o aud cel mai des in ultima vreme. Si nu doar de la cinefili, ci si de la oameni care intra rareori in sala de cinema. Pentru ca evenimentul (29 mai–7 iunie) a devenit ceva mai mult decat cinema; e o experienta care trebuie savurata macar o data in viata. Nu, nu exagerez. Timp de 10 zile, Clujul pulseaza de cinema, de viata, de melancolie, de isterie, de muzica, de petreceri, de extaz si de creativitate.
Festivalul a avut inteligenta sa se transforme, treptat, intr-o aventura extrem de diversificata. In afara de filmele proiectate in deja traditionalele sali de cinema (Republica, Victoria, Arta), mai exista open air-ul (unde poti vedea de la documentare muzicale la productii tipic bollywoodiene, in timpul carora publicul se ridica si danseaza), proiectii in decoruri nonconventionale, workshopuri, seminarii, concerte, avanpremiere, filme mute remasterizate de DJ etc., etc.
Imi vine foarte greu sa-mi amintesc vremurile in care DaKINO era singura posibilitate de a vedea si altceva in afara de blockbustere hollywoodiene. Cu TIFF-ul, foarte multe s-au schimbat: privit retrospectiv, expansiunea festivalului de la Cluj pare aproape miraculoasa. Cea mai importanta manifestare cinematografica romaneasca n-a avut parte, in primul sau an de existenta, decat de un modest ajutor de la primaria locala si de la sponsori.
Daca te-ai lua dupa modelul TIFF, ai putea crede ca avem, in sfarsit, public de cinema. Ai putea anunta bombastic finalul “crizei”. Sa lasam, insa, la o parte hiperbolele: Clujul e o exceptie, ba chiar o anomalie intr-o tara in care un succes autohton inseamna 20.000 de intrari, iar unul international, 100.000.
Citeste mai mult pe Moneyexpress.ro.