De Citit : Știri

De vorba cu SILVIU PURCARETE despre “Undeva in Palilula”

| 18 noiembrie

Regizorul de teatru Silviu Purcarete isi petrece timpul, de cateva saptamani, pe platourile de filmare, acolo unde se naste “Undeva in Palilula”, primul film scris si regizat de el.
Intr-o hala intunecoasa si rece de undeva din sud-estul Bucurestiului – pe locul unde odata functiona firma producatoare de tevi din otel “Republica” – se nasc, una dupa alta, scenele din filmul “Undeva in Palilula”, al lui Silviu Purcarete.
Un film pe care regizorul de teatru il avea in minte de mult timp, inca din anii ’60-’70, cand un bun prieten ii povestea intamplari triste si hazlii dintr-un spital de nebuni. "Povestea asta a fost inspirata de discutiile pe care le-am avut, de-a lungul anilor, cu un foarte bun prieten, decedat din pacate, un medic extraordinar din Ramnicu Valcea", explica Silviu Purcarete pentru MONEY EXPRESS.
Asa a ajuns sa scrie, in 2005, scenariul filmului care se afla acum in productia companiei Libra Film (condusa de Tudor Giurgiu), cu un buget de aproximativ 1.600.000 de euro. Actiunea, desfasurata in Palilula – un oras-fantoma in care “animalele mint si delirează ca si oamenii”, dupa cum spune Purcarete – il are ca protagonist pe tanarul doctor Dragos Serafim – rol principal, interpretat de Dimeny Aron, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Odata ajuns in orasul imaginar al lui Purcarete, tanarul se adapteaza lumii decazute si nebunesti in care traiesc cu totii, transformandu-se dintr-un intelectual fin, intr-un curvar betiv. Pe larg, in MONEY EXPRESS.