Dupa 15 ani de azil psihiatric duduia protagonista inceteaza sa mai auda voci si se poate returna la o viata normala.
Care nu va fi foarte normala caci, din toate locatiile posibile proaspat vindecata de voci alege fix un conac nu chiar primitor pentru a-si deschide un restaurant cu specific italienesc.
Nu va asteptati nici la fantome (desi conacul, pe cand fusese reconvertit in adapost de maicute a fost scena unei crime multiple) nici la vreun creature feature (desi initial cladirea fusese construita pentru a depozita serpi exotici pentru scopuri medicinale).
Pupi Avati revine dupa 25 de ani de la Zeder, inubliabila si incalificabila piesa cinematografica (pe baza de zombie solitar si multa atmosfera foarte apasatoare si multe mistere nedezlegate) in interiorul genului horror cu un story tangential tematicii lui Stephen King (pacatele din trecut tinute secrete intr-un mic orasel aparent inocent) si tributar fetishului (comun filmului de groaza peninsular) pentru interioare stranii.
Rezulta un film care mizeaza pe mister thriller-esc (investigatia asupra celor petrecute intr-o noapte din 1957 dar si vocile pe care le aude si tunelele pe care le descopera protagonista) si nu se sfieste sa opteze pentru o rezolvare in egala masura logica, frustranta si paradoxala.