Cel de-al treilea album al formatiei, lansat la inceputul lui octombrie, n-ar fi putut aparea fara ajutorului unui terapii de grup.
Miley Cyrus si Jonas Brothers incep sa-i plictiseasca pana si pe adolescentii americani. Siropoasele idile si falsele lacrimi de crocodil nu mai inseamna nimic atunci cand dragostea devine o pacoste amarui-depresiva. Ce-i de facut? Treci la treapta urmatoare, la genul emo-pop-punk. My Chemical Romance si Tokio Hotel sunt numai bune de pus pe rana. Dar Paramore e panaceu, nu gluma! Dupa ce a luat discul de platina cu Riot! (2007) si dupa ce si-a asociat numele cu filmul Twilight (2008), cvintetul din Tennesse a debutat in topul britanic de acum doua saptamani pe primul loc, detronand-o chiar pe regina popului, Madonna, cu compilatia ei Celebration.
Some Kind of Monster
Titlul celui de-al treilea album al Paramore, Brand New Eyes, vorbeste despre noua perspectiva a trupei, care a trecut printr-un moment de criza in care a fost gata-gata sa se desparta. Dupa certuri neincetate intre chitaristul Josh Farro si solista (si canatutoarea) Hayley Williams, trupa cu o medie de varsta de 20 de ani a anulat mai multe concerte din turneul european din 2008. Membrii formatiei emo au avut insa inspiratia sa ceara ajutorul unui psihoterapeut de grup. ”Cu totii aveam nevoie de un consilier si s-a intamplat sa fie cineva pe care il stiam inca de la infiintarea trupei. Nu a fost o drama in genul celei din documentarul despre Metallica Some Kind of Monster. Dar nici nu am fi putut face albumul fara ajutorul psihologului”, povesteste solista, citata de contactmusic.com. De aici, intelepciunea trupei si noul fel de a privi lucrurile…
Nici punk, nici emo
Proaspatul LP al formatiei Paramore aduce un sound vital, suficient de armonic si de laborios ca sa nu fie punk si indeajuns de aprig si de dinamic ca sa nu fie 100% emo. Daca suna extrem de profesionist, e si meritul producatorului Rob Cavallo, care i-a propulsat pe Green Day si My Chemical Romance. Unii critici spun ca Paramore este doar o facatura rock, un simulacru, la fel ca Avril Lavigne sau Kelly Clarkson. Totusi, riffurile punk, tempo-ul sacadat si vocea furioasa a solistei te conving ca Paramore este o trupa care sta bine pe picioare. O confirma si ultimele doua editii ale Teen Choice Awards, cand a fost rasplatita la sectiunea Celui mai bun grup rock. Iar meritul revine mai ales carismei roscatei Hayley Williams, comparata, ca atitudine, cu Gwen Stefani. (Paramore a insotit, dealtfel, turneul american din aceasta vara al trupei ska punk No Doubt).
Fete cu capul in nori
Cand esti un puber cotropit de hormoni, nu e greu sa te identifici cu versurile despre neintelegre, tradare, despartire si iubire semnate de Hayley. Mesajul e transparent, iar vocea e agresiva si convingatoare. ”Candva, am fost impreuna si ne-am scris numele in sange”, dar acum a venit timpul despartirii, anunta solista in melodia Ignorance. ”Ma tratezi ca pe un strain. Mi-a parut bine de cunostinta, dar cred ca a venit timpul s-o apuc pe drumul meu”, continua carismatica voce. Pentru fetele cu capul in nori, care mai cred inca in Fat-Frumos, Brick By Boring Brick are un mesaj limpede: ”adu lopata, sa facem o groapa adanca si sa ingropam castelul”. Pe langa tempo-urile agresive, apar si balade care salveaza situatia. Dupa ce povesteste cum si-a jurat ca nu va canta niciodata despre dragoste (suficient de emo, nu?), solista ii da de inteles iubitului: ”dragul meu, tu esti singura exceptie” (The Only Exception).
Model adolescentin
Intrebarea pe care ti-o pui dupa ce asculti albumul este de ce Paramore are atata lipici, castigand o nisa de fani mai isterici decat cei cu urechile lipite de Jonas Brothers sau Miley Cyrus. Raspunsul vine de la sine urmaresti secvente din concertele trupei. Roscata Hayley Williams te surprinde prin lookul neingrijit si extrem de simplu: par vopsit lasat in voia lui, blugi, tricou si hanorac cu gluga. Nimic din cochetaria unei Lady GaGa, nimic din aerul plangacios al altor pustoaice pop. ”Alaturi de fete precum actrita Kristen Stewart, Williams are o infatisare mai sumbra si o nepasare, cu care adolescentii se identifica usor”, observa The Independent. E atractiva, fara sa fie sic, e baietoasa, fara sa fie artagoasa, dand peste cap marketingul muzical ce tinteste publicul adolescentin.