Nu’s ce dracu m-a apucat sa zac intr-o zi pe un forum (proasta idee) despre emigrarea in Canada. Cred ca ma apucasera nostalgiile dupa moda anilor ’90 in care toata lumea fugea acolo. E adevarat, s-au scurs si ceva prieteni spre Quebec, probabil de asta am picat in capcana. Parerile erau evident, pro si contra. Aia cu pro ziceau ca se bucura ca au scapat de dat spaga, ca nu mai aud manele si claxoane si ca preocuparea lor majora e sa-si creeze fondul de pensie. Mai spuneau ca daca nu esti facut pentru emigrare n-ai nici o sansa de reusita dincolo de Marile Lacuri. Oare din ce material trebuie sa te tragi pentru a reusi pe-acolo? Ce aliaj, ce carton, ce plastice, ce materiale refolosibile pot face din tine un Iron Man 100% al emigrarii? Poate ne ciripeste vreun savant evadat din megalaboratoare ultrasecrete taina aliajului. Cei care erau contra ziceau ca iarna canadiana are sase luni si ca nu suporta frigul (“megainteligent argument”), ca le place sa fie scuipati si injurati pe strada in limba romana si ca sufera in fiecare secunda dupa patria lor.
Era un razboi forumistic intre harnici (fraieri) si lenesi (daca ramaneau aici faceau combinatii si se scoteau). Cele doua categorii erau cele duse… in Canada. Mai erau ramasii. Astia, nici o treaba. Le dadeau alora peste nas cu tonele de euro castigate din biznis propriu, cu vilele primite de la taticu’, cu vacantele din Bora Bora si cu gagicile in taioare cu care se zbenguiau in teambuildinguri, plus alte reusite tipic mioritice. Deci painea e tot mai buna in tara ta cand faci afaceri cu statul. In Canada se duc doar cinstitii si poetii. Cele mai mari sanse de realizare, daca se intorc in tara, le au poetii. La noi, aicisa, gura bate gradul. Cu conditia ca gura sa urce in decibeli si sa zica orice, numai lucruri logice nu. La noi logica a fost demult ingropata si se pare ca nu va mai fi redescoperita nicicand. “Lasa ba ca merge si-asa” este sloganul suprem al natiei. Pana la urmatoarele alegeri om mai face noi de-o bere si-un mic fara bicarbonat. Curat european!