Creierul trupelor White Stripes si Raconteurs s-a scaldat intr-un jam session impreuna cu solista de la Kills si claparul de la Queens of the Stone Age .
Daca numele formatiilor The White Stripes ori The Raconteurs va suna cunoscut, cu siguranta ca nu s-a stins de tot ecoul temei lui James Bond (Quantum of Solace). Melodia Another Way to Die este o stranie combinatie dintre vocea R&B a Aliciei Keyes si riffurile agresive marca Jack White. Este una dintre putinele piese ”comerciale” ale solistului si multiinstrumentistului american.
Dar chiar si aceasta vorbeste suficient de limpede despre vitalitatea lui White si despre interpretarile sale smucite, exuberante.
Jam session fara sofer
Jack White, tapiterul care canta in anii ’90 prin formatii de garage rock din Detroit, nu se inclina in fata modei, nu face temenele la marile case de discuri si nici nu isi bate capul sa scoata piese radio friendly. Totul este lasat in voia spontaneitatii, a bunului plac, dar si a bunului gust. Pentru ca in proiectele sale muzicale, White se hraneste direct de la sursa: din bluesul Deltei, din progresivul anilor ’70, dar si din punkul ce i-a urmat. Indie, blues rock, progresiv, punk rock – toate aceste etichete se lipesc una peste alta pana ajungi intr-un ocean de sunete aparent haotic, dar colcaind de forta, ritm si tonus.
Cel mai nou proiect al punkerului cu suflet de bluesman este Dead Weather. Proaspatul hobby a lui Jack White s-a nascut dupa ce solista de la The Kills, Alison Mosshart, a pierdut autobuzul. In toamna anului trecut, The Kills tocmai terminasera de cantat concertul programat in deschiderea progresivilor The Raconteurs (un alt proiect al lui White), cand si-au dat seama ca soferul autobuzului formatiei a disparut cu tot cu masina. Ca sa mai uite de griji, Jack White i-a propus lui Alison Mosshart un jam session intr-un studio din Nashville, fieful trupei The Raconteurs. Initial s-au gandit sa compuna un single, insa dupa o noapte de joaca, aveau deja patru piese rotunde. N-a mai durat mult pana au obtinut tracklist-ul noului LP Horehound.
Menestrelul din ”Cold Mountain”
”Fiecare a făcut ce-a vrut. Eu am scris majoritatea versurilor, pentru ca la asta ma pricep cel mai bine. Fiecare a compus anumite bucati din cantece. A fost superlejer si superrapid”, isi aminteste Mosshart intr-un interviu din revista Mojo. Lansat la jumatatea lui iulie, albumul Horehound a debutat pe locul al saselea in topul american si pe locul al patrusprezecelea in clasamentul britanic. Pe langa solista de la The Kills, noul album a avut parte de spontaneitatea si interventiile basistului Jack Lawrance (The Raconteurs) si ale chitaristului si claparului Dean Fertita, piesa de baza in Queens of the Stone Age.
Retras undeva in spate, Jack White bate toba cu accente furate de la John Bonham (Led Zeppelin) si intarite de riffurile de rock progresiv. Orga lui Dean Fertita reinvie, si ea, atmosfera de la cumpana anilor ’60-’70, pe cand scandarile din I Cut Like a Buffalo ne teleporteaza direct in vremea de pionierat a rap-ului. Cocktailul este garnisit cu chitarele spaghetti western din Rocking Horse si cu electroul altoit pe psihedelic din Bone House. Insa cea mai reusita melodie este bluesul introdus de banjo Will There Be Enough Water. O ocazie buna sa amintim ca Jack White este unul dintre menestrelii bluegrass (Georgia) pe care ii treci prea repede cu vederea in filmul Cold Mountain.
Poneiul Lucifer
La capitolul versuri, lucrurile sunt clare pentru Dead Weather: in mod tipic pentru blues, femeia e sora cu Diavolul. Ea trebuie sa fie ”spanzurata de rai”, caci e tot timpul pusa pe harta (”Iubita mea n-are stare/ Nimic n-o mai multumeste” – No Hassle Night). ”Stiu ca arat ca o femeie/ Dar ma bat ca un taur” canta Alison Mosshart in I Cut Like a Buffalo. Si ca sa ramanem in zona copitatelor, amintim de singrul cover de pe albumul Horehound, compus in anii ’70 de Bob Dylan: „Aveam odata un ponei, numele ei era Lucifer”, incepe istorioara din New Poney.
La fel ca eroului din poveste, si lui Jack White ii prieste sa se insoteasca cu cate un „ponei”. S-a lansat impreuna cu fosta sa sotie, Meg White, in duo-ul indie White Stripes, a avut o idila de un an cu Renee Zelleweger si a ilustrat ultimul James Bond impreuna cu Alicia Keyes. Si mai are suficient mojo ca sa mai lanseze la apa destule proiecte. Fata de venerabilii rock’n’roll-ului, Jack White iubeste mai curand spontaneitatea, intalnirile si colaborarile pe nepusa masa. Prin asta, punkerul urmeaza mai degraba traseul biografic specifica ratacitorilor din jazz care fac si desfac proiecte. La fel, si trupa Dead Weather, nascuta dintr-un armonios accident.
Ascultati aici bluesul trupei Dead Weather – Will There Be Enough Water!