Ziua unu (care, de fapt si de drept a fost a doua zi de festival) a fost un prelung moment marcat de varii incertitudini si dubii.
Cel mai evident subiect de dezbatere pre-festival a fost, evident, situatia meteo: optimistii au avut din fericire dreptate si nu a plouat. Evident cei deja patiti (in anumite cazuri udati pana la piele) din ziua precedenta se echipasera corespunzator si au fost foarte observabile cizme de cauciuc, geci si alte chestuni deloc placute la carat dar extrem de utile in caz de averse.
Am ajuns pe ultimele piese de la Grimus, ratasem deja Elefantii bizari si ce se intampla pe scena Romtelecom era un live alternativ de rock simpatic, bine performat si (poate de la vreme şi atmosfera) lipsit de edge-ul acela cam tenebros de pe album. Clujenii si-au finalizat recitalul intr- o maniera parodic-omagiala, dansand pe Thriller-ul recent decedatului Michael Jackson. Dupa care au multumit publicului si au cerut aplauze pentru organizatori.
O bere si alte dubii legate de cantitatea gigantica de hartie folosita pentru diverse promovari de marci, produse si servicii. Pus in fata gentii personale umplute in mai putin de jumatate de ora cu varii flyere ecologistul din mine iese la suprafata si chit ca exista cosuri de gunoi separate si organizate intru inlesnirea procesului de reciclare nu cred ca padurile patriei se simt prea bine. Macar Ciuc isi recupereaza paharele de plastic si, folosind o practica demult comuna festivalurilor da o bere gratis pentru 10 pahare goale (fie ele consumate pe cont propriu, in grup sau recuperate de pe betoanele festivalului).
La Ayo dubiile nu isi au locul. Recitalul e pur si simplu ratat, cu o voce afon franjurata si o sonorizare deloc optim setata. Evident artista soul merita toata simpatia care poate fi oferita fiicei unei tiganci mioritice si a unui nigerian sadea, crescuta in Berlin, si sotie a lui Patrice. Spune ca “my blood is your blood” si primeste apauze anemice. Imi trec prin cap amintiri foarte solare de la o editie trecuta de festival cand Gabriel Rios a cantat incredibil de bine si impecabil sonorizat.
O plimbare spre intrare rezulta intr-o descoperire bizara: un tonomat vivant in care o trupa de muzicieni cu palarii hazoase interpreteaza live piese selectate de public. Ceva mai incolo cortul Discovery ofera tatuaje temporare şi un alt cort da cu criza de pamant: palariute de fite pentru baietei si fetite, la deloc jignitorul pret de 80 de euro. Mi se clarifica existenta unor modele ieftine de numai 55 de euro. Ma trezesc revoltandu-ma impotriva propriei revolte proletare si imi zic ca de fapt indivizii sunt destul de pragmatici cat sa inteleaga ca in Romania lui 2009 nu conteaza ce ai in cap ci cat face ce ai pe cap.
Inapoi la scene. Polarkreis 18 sunt imbracati in alb (ca sa sugereze ideea de polar si gheti si zapezi, cred) par a fi animatori ai cortului cu bere Heineken (care cica ar fi destul de rece cat sa ai nevoie de manusi pentru a o duce spre gatlej) au un public in mare parte adolescentin si imi ucid in mai putin de 10 minute orice fel de curiozitate vis-a-vis de muzica lor. Ceva mai tarziu si de la o oarecare distanta se aud vreo doua piese bunicele.
Cam o treime dintre festivalierii raspanditi prin Romexpo sunt imbracati in negru si pe mare parte din tricourile intunecate e scris Motorhead. Iconuri ale hard rockului, propovaduitori ai speed metalului, ziceti-le cum vreti dar Motorhead s-au auzit ca un colaps apocaliptic a tot ce-a existat vreodata.
Discutiile ulterioare concertului lor au dus la doua opinii:
a) expunerea spectatorilor veniti la Moby la un recital Motorhead este la fel de imorala ca un recital Lady Gaga in deschiderea la Megadeath
b) organizatorii s-au jenat sa grupeze rock-ul in doua zile exclusiviste si in numele diversitatii si multiculturalismului au comis o programare deloc laudabila.
Moby s-a ridicat peste asteptari si a cantat intr-o ordine haotica piese de pe toate albumele, de la primul Lp (Go din 1993, paremi-se) la ultimul extras pe single (Shot in the Back of the Head) de pe albumul proaspat (Wait for Me). Cu inevitabila Raining Again, cu Porcelain, Lift Me Up si We Are All Made of Stars Moby a fost incredibil de energic pentru un vegan maruntel si chelios (dar individul a debutat rave, chestie pe care multi o uita) si am dubii serioase privind existenta in festival a vreunui alt artist capabil sa performeze la acelasi standard.
Obiectiv vorbind si discursul anti-Bush si pro-Obama, si sing-a-long-ul peste Johnny Cash de la bis au fost cam nepotrivite.
Dar ce-a facut Moby este, cel putin pana in momentul de fata concertul anului.