Toti suntem, de meserie, oameni. Unii – in between jobs.
Eu sunt un om creativ.
Eu lucrez intr-un domeniu creativ, rogvaiv, plin de vag. Eu lucrez cu oamenii, le vorbesc direct, pentru mine ei nu sunt niste statistici. Eu tin la ascultatorii mei, ii iubesc pe fiecare in parte. Eu practic o meserie umana, nu ca altii care stau cu capul in cifre. Eu fac ce mi-am dorit din totdeauna, nu ca altii care de nevoie si-au ales o meserie in serie. Eu vreau sa schimb lumea, altii o tin asa.
Astea sunt adevarurile pe care, rostindu-le, le transform pervers in superioritate. Astea sunt armele cu care sfidez, cu care ma conving ca meseria mea e mai importanta si mai grea decat a altora. Astea sunt argumentele cu care ma victimizez ca sa-mi acopar slabiciunile.
Joi, insa, am vorbit cu opusul meu. E directoare financiara la o mare companie, lucreaza toata ziua cu cifre, tabele, scheme, bani. Raspunde de salariile a mii de oameni. La inceputul discutiei, pentru mine, era doar femeie-rigida-dintr-un-birou-in-care-intri-cand-vrei-bani-in-avans. La mijlocul dialogului incercam s-o compatimesc ca lucreaza cu cifre si nu ca mine, cu oameni, care sunt, se stie, produsele naturiste ale sistemului economic. Apoi mi-a dat peste cap, cu o fraza, balanta semetiei. „Nu lucrez cu oamenii? N-ai vrea sa fii in locul meu? Sa iesi pe hol, printre priviri, cand n-au intrat primele cu o zi inainte de Craciun?“. Apoi mi-a povestit cum o framanta cand oamenii n-au bani. Cum ii pare rau cand nu poate ajuta pe cineva cu un avans. Apoi am discutat despre filme. Apoi mi-am dat seama ca suntem oameni. Apoi mi-am dat seama ca am gresit. Apoi mi-am dat seama ca sunt un increzut. Apoi mi-am dat seama ca, indiferent cat de mult lucrez eu cu oamenii si nu cu banii, uneori sunt de doi lei.
www.dob.ro