De Citit : Editoriale

Recorded Future

| 04 august

Viitorul ghicit de computer

Omenirea este fascinata de predictie. Nostradamus, tiganci cu ghiocul, carti de tarot, analisti la televizor, numerologi. Rezolvarile pe care le-au dat/le dau aces­tia sunt evident discutabile. Noua tehnologie digitala poate fi insa mult mai talen­- tata in domeniu. Internetul s-a raspandit, computerele personale s-au ieftinit si logoreea umana se revarsa clipa de clipa: site-uri, bloguri, Facebook, Twitter, arhive de documente digitale. Miliarde de infor­matii disparate. O companie americana, Recorded Future, s-a gandit ca din tot acest haos poate extrage scenarii ale in­tamplarilor viitoare. Aparent nu este nicio legatura intre lista de invitati la o sindrofie a lui Paris Hilton, descoperirea unui medicament revolutionar si un incident armat in Afganistan. Si totusi, aceste intamplari au legaturi ascunse care descifrate prevad evenimente din viitor. Primul pas: sunt monitorizate zeci de mii de locuri de pe Internet. Pasul doi: informa­tia scanata este cernuta semantic si sunt identificate legaturi intre locuri, date, persoane, actiuni. Pasul trei: computerul deseneaza o harta a viitorului pe baza acestor rezultate.

Toata aceasta poveste poate fi un element care prefigureaza viitorul Internetului: o retea worldwide care – dincolo de faptul ca ne distreaza, ne ajuta sa comunicam instant si ne ofera informatie in care sapam cu mai mult sau mai putin folos – va fi una dintre uneltele esentiale cu care mai marii planetei vor conduce lumea, fie ei oameni politici sau sefi de marketing la companii multinationale. Stiu, suna mult prea teoretic si didactic ce v-am povestit aici, iar explicatiile privind mecanismul pe care se bazeaza Recorded Future au mari zone de neclaritate. Toata intamplarea pare o baliverna insa nu este: dupa cum scrie presa americana, compania Recorded Future este finantata de CIA si Google.