… primul samizdat al tranzitiei
Cand ne-o spun pensionarii, suspecti de nostalgii comuniste, ii tratam de ramoliti. Cand ne-o zic disponibilizatii, cei din fosta clasa muncitoare, ii socotim manipulati. Dar cand ne-o spun cei aflati in floarea carierei, oameni socotiti „de succes“ si „realizati“, semeni pe care societatea ni-i propune ca tinte aspirationale; cand taman ei recunosc ca intre defunctul sistem comunist si actuala oranduire capitalista sunt putine diferente de fond, cum sa nu cazi pe ganduri?!
odinioara; cu a lor comunicare corporatista, comparabila cu proletcultismul cel mai „avantat“; cu a lor cultura de casta, intoarsa spre sine si ostila fata de concurenta; acestor stahanovisti de tip nou, caliti in spiritul abnegatiei si delatiunii; acestor „membri de nadejde“, cu masterate si MBA-uri incununate de spalarea institutionala a creierelor – lor le recomand noua carte a lui Vasile Ernu, „Ultimii eretici ai Imperiului“ (Polirom, 2009). E o tiparitura primejdioasa pentru ordinea interioara a tarcurilor multinationale, in care oameni ca ei construiesc neabatut capitalismul. E un apocrif care le va scutura certitudinile, le va dezvalui perspective neasteptate si, mai ales, le va procura fiorii subversiunii, atunci cand il vor citi pe ascuns, in cubicule; disimulandu-l printre dosare si clipboard-uri; ferindu-l de privirea camerei de supraveghere, ca pe un samizdat. Intre un memo si un contact-report, se vor repezi sa citeasca un nou capitol al epistolarului dintre cei doi eroi, care par a fi ultimii partizani ai gandirii de gherila. Miza cartii este ca, tocmai, cititorii sa ii contrazica titlul, demonstrand ca erezia poate avea urmasi.