Dedicat celor care se grabesc sa puna etichete.
Cu ani in urma, intr-o biblioteca din Italia, am gasit intr-o carte destul de rara o lista aproape completa a cuvintelor romanesti imprumutate in italiana de-a lungul vremii. Nu ma interesau termeni de-ai ziaristilor, precum securitate sau conducator, preluate ca atare ca notiuni ale istoriei comuniste. Ma interesau cuvinte simple, circulate de oameni simpli in viata de zi cu zi. Si am descoperit ceva interesant: cuvantul romanesc „parale“ (la randul lui imprumutat din turca) fusese inregistrat in dialectul bolognez la inceputul secolului trecut. Soldi, denaro… – zicea definitia din carte; si mergea mai departe cu explicatia: cuvantul era folosit ca o desemnare cifrata a banilor in argoul interlop. Stim din contexte romanesti ca manuitorii nu tocmai cinstiti ai banilor vor sa se ascunda de restul lumii, folosind denumiri codificate; in romana avem malai, cascaval, bistari, banane… In momentul scrierii acestor randuri, niste smenari inventeaza probabil la vreun colt de strada un nou cuvant pentru bani, menit sa nu fie inteles de iscoade. Mecanismul era acelasi si atunci, acolo. Zicea cartea ca termenul parale fusese, pe cat se pare, introdus de zidarii italieni intorsi de la lucru din Romania. Pentru cine nu stie: la sfarsitul secolului XIX si inceputul lui XX, in Italia se cam facea foamea; drept pentru care numerosi italieni emigrau peste Atlantic; si ceva mai putin numerosi, dar mai calificati in constructii, veneau aici, in Moldovlahia, ca sa ridice case pentru ciocoii vechi si noi. Ei da: multe familii italienesti s-au redresat atunci cu bani castigati in Romania. Iar unii dintre acesti muratori s-au simtit atat de bine aici, incat s-au stabilit de tot. Altii, mai putini, mult mai putini, s-au inhaitat cu talharii si s-au tinut de rele. Se pare ca acesti foarte putini italieni vorbitori de romana au adus ca amintire din Romania, printre altele, si cuvantul parale.
www.textier.ro