Idei dintr-un oras paradoxal
Poti sa iti indesi in gura cate tigari cu marijuana vrei, sa slobozi din gatlej nori grei de fum halucinogen si nimeni nu va zice nimic. Daca insa iti vei aprinde o tigara obisnuita, cu tutun banal, in aceleasi cafenele in care mii de turisti experimenteaza drogurile usoare, vei lua rapid amenda. Paradox de Amsterdam! Orasul cu case de jucarie vechi de secole.
Spanioloaica Juana, cu un discret cercel in nas, asculta metale grele si promoveaza un amestec de plante uscate din America de Sud, capabil sa scoata tot shit-ul din subconstientul tau. Aceste prafuri, si ele tolerate in Olanda, nu sunt pentru fun – zice Juana –, ci pentru introspectie. Le fierbi, le bei si 12 ore te vei lupta cu demonii pe care i-ai ascuns adanc in tine timp de ani buni. Ii vei invinge fara indoiala, nu se poate altfel, devreme ce practica este verificata de secole de samani. In acest oras bland si dezinhibat am avut – sa spunem, daca termenul nu e prea pretentios – o revelatie. Am fost invitat de catre un gigant japonez al electronicelor sa vad cele mai noi produse audio-video. Am luat in mana o camera foto digitala cat un pachet de tigari superlong, dar mult mai subtire. La insistentele gazdelor, am izbit-o de podea. Am bagat-o intr-un vas cu apa. Dupa aceste probe, se incapatana sa functioneze. Am facut poze cu respectivul gadget.
Au iesit mai mult decat decente. Am filmat in high definition. Ajuns acasa am transferat inregistrarile video pe un stick de memorie pe care l-am infipt in televizor. Am privit fascinat: clipurile video HD se intindeau pe tot ecranul, imaginea era perfecta, sunetul ok. Parea un documentar de pe canalul Arte. Iar revelatia de care va vorbeam? Ei bine, mi-am dat seama ca si cu o camera de aceasta, tip „sapuniera“, se pot face filme adevarate. Pana la urma ideea conteaza, talentul. Daca ai convins, vei gasi apoi si pelicula, si finantare – ma gandesc.