De Citit : Editoriale

Totul e iluminat

| 20 octombrie

Filmul care i-a adus Palme d’Or-ul bardului transcendentalist Terrence Malick.

The Tree of Life al lui Terrence Malick nu va intra in reteaua cinematografica de la noi, dar a fost proiectat recent in cadrul festivalului "Les films de Cannes à Bucarest“. E mai putin o lucrare epico-dramatica de cinema decat o simfonie in imagini si sunete inchinata vietii, care e vazuta ca o impletire intre caile naturii (conotate predominant negativ: ferocitate, egoism, cautare oarba a satisfactiei) si caile harului dumnezeiesc. Malick, care nu se teme ca ar putea fi acuzat de banalitate umflata, ilustreaza mai intai (prin efecte speciale create pe computer) originile acestei dialectici – adica originile Cosmosului si ale speciilor de vietuitoare de pe Pamant –, pentru ca apoi sa se ocupe de manifestarile ei intr-o copilarie americana destul de tipica pentru clasa de mijloc din anii ’50. Totul e arhetipal la maxim: mama (Jessica Chastain) personifica Gratia, pe cand tatal (Brad Pitt) e in acelasi timp Natura, Tatal Nostru Carele Esti In Ceruri (si a carui autoritate inaccesibila nu poate sa nu starneasca revolta unora dintre copiii Tai) si Iov cel invocat in epigraful filmului. Totodata, e evident efortul lui Malick de a reconstrui pe ecran impresii si senzatii particulare din copilarie – se poate spune ca viata familiei e reprezentata ca un lung montaj impresionist intrerupt ocazional de scenete dramatice.
Cu tot efortul, nu tot ce vedem sare foarte departe de estetica (sau de cosmetica) unei, sa zicem, antologii de reclame la Kodak. Ceea ce-a zis criticul J. Hoberman la vremea filmului precedent al lui Malick, The New World – si anume ca ambitiile lui de bard transcendentalist ar fi cerut si niste muschi de imagist cat ai lui Tarkovski, muschi pe care totusi nu-i are –, se poate zice si aici.