De Citit : Editoriale

Cata criza si iarba!

| 07 martie

Sunt unii care fac bani din pamant, din iarba verde. Si daca nu merge, dispar ca un fum…

S-au gandit niste domni din SUA, ca tot e criza la greu, sa scoata niste bani gramada din ceva care nu exista in mod oficial dar care ar putea aduce venituri de miliarde. Tom Ammiano, parlamentar in statul California, tocmai a inaintat o propunere de lege prin care se creeaza un impozit pe cultivarea si comercializarea canabisului. Stiti dumneavoastra, planta aceea cu frunzele ca o manuta cu cele cinci degete rasfirate si care face niste muguri tare parfumati… Motivul este, desigur banul. Adica sa ia si statul ceva. Calculele arata ca legalizarea canabisului ar putea aduce anual statului California intre 14 si 20 de miliarde de dolari. Numai dispensarele publice care procura marijuana in scopuri medicale ar putea castiga, fiecare, 50 000 de dolari pe zi. Dintre sprijinitorii proiectului face parte Organizatia Nationala pentru Reformarea Legilor privind Marijuana. Pe americaneste NORML. Directorul ei executiv, Allen Saint Pierre subliniaza ca 115 milioane de americani traiesc bine mersi in cele 13 state care au scos marijuana de sub incidenta legii, in diferite grade. In orice caz, peste 40% dintre americani se pronunta la ora actuala pentru legalizarea marijuanei. Cumparaturile s-ar putea face pe internet. Iar pentru cei care se tem ca vor fi urmariti de ciberpolitie, ceea ce se cam si intampla, exista acum alti oameni isteti care s-au profilat pe pazirea si chiar pe refacerea reputatiei virtuale a clientilor. De exemplu societatea californiana Reputation Defender, care dupa numai doi ani de existenta are o cifra de afaceri de 22 de milioane de dolari, dintre care un sfert sunt beneficii. Si daca cineva o arde atat de aiurea incat lucrurile ies chiar rau, exista si ultima solutie: disparitia. Pretul de pornire pentru un consulting serios in vederea unei disparitii este de 30 000 de dolari. Iar o adresa buna este www.disappear.com.
[email protected]