Asta Icheia.
Ca toti ne inspiram din ideile lor, inteleg, e si normal pe undeva, daca oamenii au talent si studii de specialitate in plus, sa le dai credit. Adica, daca un muzician iti spune ca piesa asta se canta din do, daca tu habar n-ai ce-i ala portativ, solfegiu sau macar cine-i si ce hram poarta Do asta, nu-l contrazici. Chiar daca e vioara a saptea intre pianisti. Nu-l combati. E lege. Nescrisa. Ca incep sa ne semene apartamentele, care si-asa erau construite dupa retetarul comunist atat de renumit pentru culmile designului imbinand teribil esteticul arzator cu avantul revolutionar, ca-mi vad patura de lana la vecina, la amica, la Costica, la Marcela, pe canapeaua celor de la doi din blocul de vizavi, pe picioarele liftierei din hotelul X, ca-mi recunosc organizatorul de linguri, veioza, dulapiorul, perdelele, suportul de laptop, cutiile cu dungi, ca le descopar zambind manzeste la altii care le dau relativ aceleasi intrebuintari, iarasi este foarte ok. Pana la urma e un magazin recunoscut in toata lumea pentru solutiile ingenioase de amenajat locuintele, de mobilat si bibilit traiul de zi cu zi sa fie mai confortabil, e ditamai marca sa nu-i spun numele ca ma amendeaza cineva cumva, apreciata cu atat mai mult cu cat e si ieftina, in definitiv pe-asta se cam bazeaza politica lor de marketing. Cum noi aveam mari lacune in sectorul gusturi alese, iar banii nu ne facilitau tuturor accesul la serviciile profesionistilor care si-au cizelat prin scoli expresia „lasa bre ca merge, ce-are“, mi se pare normala setea cu care ne-am aruncat in valurile izvorului de frumos. Dar sa vad si pe scena de teatru scaunasele, canapelele, vesela si muultele chestii pe care tot calculez cum sa sa mi le achizitionez de fiecare data cand merg acolo, unde sa le asez si de ce mi-ar trebui totusi cand am deja casa plina, e naucitor. Chiar sa se fi aprovizionat si Hamlet tot de la ei?