Durerea mea e mai tare decat a ta.
– Sunt franta… Viu de la spital… Numai bolnav sa nu fii. Toate ma dor. Am stat toata noaptea langa al batran, uite-asa haraia: haaar, haaarrrr, de ziceai ca se curata, cand colo, spre dimineata numai ce s-a linistit si-a adormit. Am adormit si eu ca o bolovanca, langa el. Cand m-am trezit, ma dureau salele si o coasta, de ma seca la lingurica. Era vizita lu’ doctoru’ al mare. L-a luat de mana, l-a ascultat, apoi i-a zis „Bravo, tatae, esti tare ca bradu’!“. Da’ mie nu mi-a zis nimic. Numai sa vezi ce figuri a facut la ceilalti bolnavi. Unu’ era vanat ca patlageaua, altu, galben ca lumanarea, da’, al dracu’, la nimeni nu le zicea verde-n fata, aia, aia. Atunci m-am uitat si eu mai atenta la al meu si ce crezi? Era albastru sub ochi ca sineala. Dupa ce iese murdaria din rufe. Am inteles ca nu mai e scapare. In clipa aia am simtit si eu de-ale mele. Parca m-a fulgerat, ca mi-a zis si sora, „Ce-ai, cucoana?“, se vedea ca ma albisem. Eu zic asa: fiecare cu ce i-e scris. De-abia m-am intors, sontac, sontac.
– Mie-mi spui? Cand l-am inmormantat pe al meu m-a luat asa, cu un lesin. Nu mai puteam sa fac niciun pas. Toti, in jurul meu, ca hai, ca car, dar sa mor io daca mai puteam face un pas. M-a luat cumnatul in brate si m-a dus la groapa, dar nici nu-l mai vedeam de durere. Las’ ca si raposatul s-a chinuit. Da’ eu chiar nu mai vroiam sa stiu nimic. Nici nu stiu cum am ajuns acasa. M-am ascuns in pivnita si m-am descaltat. Stii tu ghetutele mele cu inimioara? Ei, sa te tii, atunci le-am incaltat prima oara… Si m-au batut… Le cumparasem pentru la o ocazie, dar tocmai atunci, dumnealui, raposatul, a cazut la pat. Ce era sa fac? Le-am incaltat la inmormantare. Se vede treaba ca m-a blestemat de acolo de unde era. Asa basici n-am avut niciodata!