E o cruzime, nu stiu cum sa va zic. Eu nu sunt de-acord cu examenele astea atat de dintr-o bucata.
Termin facultatea acum si am de dat licenta. Proiectul de diploma cu pomposul titlu O Propunere de Metoda de Masurare a Introiectiei Parentale in Testele Psihologice a fost de suflet si, recunosc, o placere in ciuda adnotarilor cu reguli APA si a chinului cu diacriticele. Si o sa fie o placere si sa-i fac comisiei cunostinta cu inovatiile mele.
Dar examenul de maine, din esenta materiei de trei ani de zile, mi se pare o cruzime. Practic, sa inveti 80 de subiecte mari, e o cazna de rit de trecere. E aproape imposibil sa inveti tot perfect si, deci, ai sanse sa nu pici pe ce trebuie. Cu copiatul nu poti risca, sunt multi profesori in sala iar colegii sunt, fiecare, la patru locuri distanta.
Ca sa nu va spun angoasa cea mare: ca nu ajung. Ori ca nu ma trezesc, ori ca fac o enterocolita, ori ca e ambuteiaj.
Si asa, trei ani s-au dus naibii. Trei ani de examene, referate, stresuri. M-am chinuit pentru o diploma de care, daca eram eu destept si dadeam la filozofie in loc de ASE, nici nu aveam nevoie. Atat vroiam. Diploma, sa ma recunoasca oamenii aia de la Colegiu. Sa pot profesa. Sa pot face oamenii fericiti. Cer asa mult?
E clar. Nu o sa ajung la examen pentru ca o sa mi se faca rau. Aoleo, dar sigur n-o sa gasesc loc de parcare, vin toti cu masinile. Iau taxiul. Dar daca nu gasesc la ora aia???? Nu stiu ce sa fac. E clar ca ceva rau o sa se intample.
Ma uit la mine. Ce naiba am invatat in sute de ore de formare si in trei ani de facultate? Daca eu ma plang acum si tremur ca o frunza? Stiu.
Ca in cazuri ca astea, ai dreptul sa apelezi la Terapeut. “Doamne? Uite, daca iau maine examenul promit sa…”