e o moda si ea…
[email protected]
Nu e deloc o noutate, intr-un moment al chestionarilor tot mai sanatoase in ceea ce priveste eficacitatea bienalelor, mai ales intr-un moment al recesiunii culturale, reteta unui astfel de eveniment, menit sa capitalizeze mai cu seama resurse logistice si financiare, motivatie a sponsorilor si atentie a unui public fara chip, presupune un star curator si o extravaganta, daca nu chiar nebunatica, lista lunga a participantilor. Ca mediul oricum o cere, in lipsa unor alte carje ce ar servi, eventual, unei mai puternice afirmari a artelor contemporane – e lucru usor de acceptat; ca, la noi, este inca mare nevoie de o reflectie teoretica si un efort practic pentru a face vizibil un ritm al inserarii scenei locale in peisajul mai larg al culturii vizuale contemporane – este din nou just!
Am obosit, insa, sa mai aud / sa mai vad RE-uri in titlu; sa mi se spuna ca tema "re-constructiei" se pliaza preocuparilor internationale actuale, la fel cum toate temele raspund, la urma urmelor, unor astfel de preocupari. Mi-am pierdut increderea de a mai gusta "experimentarea unor spatii alternative de manifestare", atata vreme cat Sala Dalles a MNAC este una dintre cele mai batrane si mai bine asezate sali expozitionale din Bucuresti; iar cuvinte precum "proiect", "context", "integrare", "familiarizare" imi par deja, inevitabil, termeni desprinsi dintr-un nou limbaj de lemn.
Las deoparte hibele comunicarii evenimentului, impresia de ciudata (auto)sabotare din moment ce vernisajul coincidea cu zilele de inaugurare ale Periferic-ului de la Iasi si nu ma agat nici de deruta altora in a identifica noima locatiilor anuntate de organizatori. Din nefericire, cele 2-3 lucrari bune se citesc cu mare dificultate caci, in expozitia Bienalei Tinerilor Artisti, 2008, usor incetosata din prea multa ambitie, majoritatea obiectelor par aruncate in spatiu cu furca, iar cantitatea de filme inginereste aliniate descurajeaza orice buna intentie de a le viziona.