COMEDIANTII, vineri, 8 aprilie 2016, de la ora 19:30, la Teatrul Masca.
Distributia:
Flaminio Scala / Cinthio îndragostit – Valentin Mihalache
Beatrice Veronese / Agata maștera – Anamaria Pîslaru
Giulio Pasquati / Pantalone neguțator – Sorin Dinculescu
Isabella Canali / Isabella deghizată în barbat – Oana Dragnea
Francesco Andreini / Capitano Spavento – Eugen Fetescu
Rosa Benozzi / Rosaura îndragostită – Ioana Rufu
Domenico Bruni / Francatrippa servitor – Massimiliano Nugnes
Silvia Roncagli / Zerbinetta servitoare – Cristina Panait
Realizatori: Regia – Michele Modesto Casarin; Asistent de Regie – Manuela Massimi; Costume – Licia Lucchese; Scenografie şi măşti – Stefano Perocco di Meduna; Canto- Haricleea Badescu; Lupte scenice – Ioan Albu.
În cinstea nunţii pe care urmează să o serbeze, contele Vampo Tempesta contractează o celebră trupă de comedianți pentru pregătirea unui spectacol. Norocoasa Izabela se numește piesa pe care trupa începe numaidecât să o lucreze. Când repetițiile se apropie de sfârșit, vestea morții contelui vine ca o furtună îmbrăcata în negru, iar actorii se confruntă cu cea mai existențială criză. Pentru aceștia, ecuația este cât se poate de simplă – Joci, sau mori!
Mergând pe ideea de teatru în teatru, COMEDIANȚII alternează momentele de prim plan, acelea care urmăresc relațiile regizor-actori, pe de o parte, și cele dintre actori, pe de altă parte, cu momentele în care actorii își asumă rolurile de commedia del arte pe o scenă autentică montată în mijlocul lor.
Pentru aceea, în mod paradoxal, sâmburele de adevăr al acestui spectacol nu este piesa care se construiește în mijlocul publicului, ci tocmai acest urcuș de la text la reprezentație. Piesa la care lucrează trupa din fața voastră devine numai un pretext pentru a deschide o fereastră către fascinanta lume a actorilor, cu tot ceea ce înseamnă aceasta: zbucium, trudă adeseori inumană, abnegație, zbucium, căutare neîntreruptă a personajului, freamăt interior, ură, gelozii mediocre, invidie dar și tușe de geniu.
Adevăratul spectacol constă în dezvăluirea acestei lumi, cu ticăloșiile ei mărunte dar și cu splendidul moment de grație în care el, Actorul, își transcende propria condiție și statut social, devenind Zeul care poate înfrânge, chiar și numai pentru o infima secunda, Moartea. Și asta pentru că actorul, în cea mai centrifugala esența a sa nu este altceva decât o transpirată și neobosită declarație de iubire adresată Vieții.