Sambata 27 februarie, Teatrul de Magie va sustine un spectacol colaj – "Small Magic Show", gazduit de Teatrul Foarte Mic.
Intr-un cadru intim si elegant, Teatrul de Magie vi se dezvaluie prin momente incitante si uimitoare de magie care va vor conduce rand pe rand prin fiecare spectacol pus in scena pana in prezent: Magic Show, Kids Magic Show, Comic Magic Show si Xtreme Magic Show.
Spre deosebire de aceste spectacole care se adresau cu precadere fie copiilor, fie tinerilor sau adultilor, Small Magic Show reuneste intreaga familie, intr-un spectacol-colaj. Andrei Teasca, alaturi de Stefania Banica, Cristina Strecopitov si Emil Dragan va vor purta intr-o incursiune de neuitat in arta magiei ca arta de spectacol si cu siguranta va vor face sa doriti sa vedeti si celelalte spectacole ale Teatrului de Magie.
“Ca actor care a descoperit magia, m-am regasit in cuvintele lui Robert Houdin care spunea ca magicianul nu e un clovn, ci un actor care interpreteaza un rol, cel al magicianului.” Andrei Teasca