Lohengrin opera in trei acte de Richard Wagner, se va desfasura la Opera Nationala Romana, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal coordonator artistic si lighting designer: Catalin Ionescu Arbore, regia: Stefan Neagrau.
Invitatul special al reprezentatiei cu Lohengrin este tenorul Marius Vlad Budoiu, care va interpreta rolul titular. Alegerea acestui titlu pentru aniversarea de 90 de ani nu este deloc una intamplatoare: „Lohengrin” este titlul ales pentru spectacolul inaugural ce a marcat institutionalizarea primei scene lirice a tarii, interpretat atunci (8 decembrie 1921) sub bagheta lui George Enescu.
scenografia: Adriana Urmuzescu
maestru de cor: Stelian Olariu
miscare scenica: Ileana Niculescu
asistenti de regie: Adriana Moisescu, Paula Gherghe
asistent de scenografie: Raluca Caloianu
proiectii video: Andreea Bitulescu
Despre
Debutul Operei Române (vechea denumire a Operei Naţionale Bucureşti) ca instituţie de stat a avut loc la data de 8 decembrie 1921, la ora 20.00, cu opera „Lohengrin” de Richard Wagner, avându-l la pupitrul dirijoral pe George Enescu, iar ca regizor pe Adalbert Markowski. Distribuţia acestei premiere a fost una de zile mari: Romulus Vrăbiescu în rolul titular, Elena Ivony – Elsa, Grigore Teodorescu – Telramund, George Folescu – Regele, Elena Roman – Ortrud.
Între două lumi
Povestea misteriosului cavaler Lohengrin, din mitologia germană, ce părăseşte Imperiul Graalului pentru lumea pământească, dar care, dezamăgit de aceasta, se întoarce în lumea lui, l-a fascinat pe Richard Wagner, care a scris opera „Lohengrin” în 1845. „Cea mai populară lucrare din repertoriul de operă din lume”, după cum avea s-o descrie, în 1893, criticul de muzică Henry T. Finck, „Lohengrin” a fost pusă în scenă pentru prima dată în 1850, la Hofftheater din Weimar, sub bagheta prietenului bun al lui Wagner, Franz Liszt. Reprezentaţia nu a putut fi văzută de Wagner, care se afla în acea periodă în exil din pricina implicării sale active în revolta de la Dresda, din mai 1849. Compozitorul a dirijat însă mai multe fragmente din operă în concerte susţinute la Paris, Londra, Zürich şi Bruxelles. Abia în 1861 şi-a putut vedea în întregime opera, la Viena.
Sinopsis
Actul I
Scena 1. Împăratul Germaniei, Henric Păsărarul, i-a întrunit pe nobilii Brabantului, în frunte cu Frederic Telramund şi soţia sa, Ortrud. Regele le vorbeşte despre războaiele pe care trebuie să le poarte pentru apărarea creştinătăţii şi-şi exprimă durerea pentru discordia ce stăpâneşte ţinutul Brabantului. Telramund o acuză pe Elsa de uciderea fratelui său mai mic, ducele Gottfried îşi revendică dreptul la tronul Brabantului. Toţi cei de faţă sunt profund miraţi la auzul acestei grave acuzaţii aduse Elsei, acuzaţie pe care Frederic o susţine cu tărie. Împăratul decide ca acuzata să fie judecată.
Scena 2. Elsa răspunde ca prin vis acuzaţiilor care îi sunt aduse. Vorbind parcă cu sine însăşi, ea povesteşte viziunea pe care a avut-o de curând, aceea a unui cavaler într-o armură strălucitoare, venit să-i ia apărarea. Regele invocă „judecata lui Dumnezeu”, care, după tradiţie, consideră că dreptatea aparţine întotdeauna învingătorului unei lupte.
Telramund, sosit ca acuzator, se arată sfidător faţă de cei care ar avea curajul să apere cauza Elsei. Nimeni nu se prezintă. În sfârşit, după a treia chemare a crainicilor, în depărtare se zăreşte apropiindu-se un cavaler într-o barcă trasă de o lebădă.
Scena 3. Cavalerul coboară la ţărm şi-şi ia rămas bun de la lebădă. Îl salută pe împărat şi se prezintă ca apărător al Elsei. El o roagă ca, după ce va ieşi învingător din această luptă, să devină soţia lui, insistând însă asupra faptului că nu va trebui niciodată să-l întrebe cine este şi de unde vine. Apoi Lohengrin îl provoacă pe Frederic şi-l învinge, fără a-i lua însă viaţa. Frederic şi Ortrud se retrag ruşinaţi, dar îndârjiţi, pe când Elsa, radiind de fericire, împreună cu întreaga mulţime îl aclamă pe învingător.
Actul al II-lea
Scena 1. Frederic şi Ortrud complotează. Frederic, umilit de înfrângere, îi aruncă soţiei sale cele mai grave acuze: ea l-a indus în eroare spunându-i că ar fi văzut-o pe Elsa înecându-şi fratele în lac, ea l-a instigat să se măsoare cu un ales al cerului, protector al celor nevinovaţi. Ortrud îşi explică însă planul: îi va strecura în sufletul Elsei îndoiala faţă de misteriosul necunoscut: cavalerul cu lebădă nu este decât un intrus, altfel n-ar avea de ce să se teamă şi să-şi dea numele în vileag.
Scena 2. Elsa visează la fericirea ei. Ortrud îi cere acesteia îndurare şi, profitând de moment, insinuează că misteriosul iubit al Elsei ar putea să o părăsească într-o zi. Elsa respinge acest gând, dar cuvintele lui Ortrud i-au pătruns totuşi în suflet.
Scena 3. Trompetele anunţă hotărârea împăratului: crainicul proclamă dizgraţia lui Telramund şi alungarea lui în afara imperiului, iar soţul Elsei este numit protector al Brabantului. Câţiva nobili comentează. Frederic se apropie pentru a le încuraja revolta.
Scena 4. Cortegiul nupţial al Elsei îşi face drum spre locul cununiei. În timpul ceremoniei, Ortrud îi aruncă injurii cavalerului Lohengrin. Sosirea împăratului pune capăt insultelor.
Scena 5. Frederic încearcă să spulbere încrederea generală în cavaler, cerându-i să-şi spună măcar numele. Lohengrin refuză. Credinţa Elsei este din nou pusă la grea încercare. Frederic se apropie atunci pe furiş de Elsa spuându-i că va veni în aceeaşi seară la ea pentru a o ajuta să afle taina necunoscutului. Logodnicul Elsei îl goneşte pe Telramund, după care, sub privirea ameninţătoare a lui Ortrud, tânăra pereche merge la căsătorie.
Actul al III-lea
Scena 1. Camera nupţială. Cortegiul îi însoţeşte pe noii căsătoriţi, apoi se retrage, lăsându-i singuri.
Scena 2. Elsa, covârşită de emoţie, îşi îmbrăţişează soţul, dar continuă să fie neliniştită. Încercată de îndoială, ea îi cere soţului să-şi dezvălui identitatea.
Aproape imediat, Frederic şi nobilii cu care se înţelesese, îl atacă pe Lohengrin. El reuşeşte să-l răpună pe Frederic, apoi ordonă nobililor să ducă trupul lui Telramund la tribunalul împăratului. Acolo, dinaintea întregii lumi, va da toate explicaţiile şi-şi va spune numele.
Scena 3. Nobilii şi vasalii se adună. Soseşte şi împăratul. Este adus cadavrul lui Frederic, după care intră şi Elsa, copleşită de remuşcări. Soseşte Lohengrin. Plin de tristeţe, el mărturiseşte că trebuie să se întoarcă în ţinutul de unde a venit, povesteşte ticăloşia lui Frederic şi a lui Ortrud, apoi, cu multă durere, îi reproşează Elsei că şi-a călcat jurământul. Acum va afla secretul pe care amândoi îl vor plăti prin pierderea fericirii. El este unul dintre cavalerii Sfântului Graal, fiul lui Parsifal. Numele său este Lohengrin.
Lebăda reapare şi cavalerul păşeşte în barcă, înălţând o scurtă rugăciune. Gottfried, fratele Elsei, care fusese de fapt transformat de către Ortrud în lebădă, îşi recapătă chipul omenesc. În locul lebedei coboară un porumbel pentru a-l purta pe Lohengrin înapoi în ţinutul cavalerilor Sfântului Graal.