Le nozze de Figaro, Nunta lui Figaro, de Wolfgang Amadeus Mozart, sambata, 26 martie 2016, de la ora 19:00, la Opera Nationala Bucuresti, Sala Mare.
Spectacol de opera in limba italiana, cu titrare in limba romana.
Premiera mondială: 1 mai 1786, Burgtheater din Viena.
Data premierei montării actuale la Opera Naţională Bucureşti: 1 decembrie 2006.
Reprezentaţii în stagiunea 2015-2016:
17 decembrie 2015.
8, 27 ianuarie 2016.
Durata: 19.00 – 22.00 (spectacolul are o pauză).
Dirijor: Ciprian Teodoraşscu.
Regia: Alexander Rădulescu.
Scenografia: Adriana Urmuzescu.
Maestru de cor: Stelian Olariu.
Asistent de regie: Ştefan Neagrău.
Asistent maestru de cor: Daniel Jinga.
Distribuţie: Contele Almaviva – Daniel Pop; Contesa – Simonida Luţescu; Susanna – Cristina Marta Sandu; Figaro – Vicenţiu Ţăranu; Cherubino – Maria Jinga; Marcellina – Mihaela Işpan; Don Basilio – Liviu Indricău; Don Bartolo – Iustinian Zetea; Antonio – Vasile Chişiu; Barbarina – Andreea Novac.
„Ca în aproape toate operele lui Mozart, erotismul, sexualitatea şi dragostea sunt principalele motivaţii ale personajelor, dar în nicio operă a marelui compozitor sentimentele acestora nu sunt supuse atâtor schimbări. Se simte deja, din titlul original al operei Le Nozze di Figaro ossia La folle giornata că este vorba despre o căsătorie şi o zi nebună, plină de haos.”
Alexander Rădulescu – regizor.
Figaro, Figaro
Personajul lui Beaumarchais, Figaro, l-a inspirat nu doar pe Rossini, care l-a pus în valoare în opera sa „Bărbierul din Sevilla” pornind de la comedia „Le Barbier de Séville” a scriitorului francez, ci şi pe Mozart, care l-a readus în atenţie în opera „Nunta lui Figaro”. Având ca sursă de inspiraţie tot una din scrierile lui Beaumarchais, „La Folle Journée ou Le Mariage de Figaro” – o continuare a piesei de teatru „Le Barbier de Séville” – opera lui Mozart continuă povestea contelui Almaviva, a Rosinei şi a lui Figaro, care este acum majordomul contelui. Pentru că piesa lui Baumarchais a fost interzisă la Viena în acea perioadă pe motiv că ar fi o satiră politică şi socială, libretistul Lorenzo Da Ponte a renunţat la referinţele politice din textul original şi a tradus libretul în italiană, limba în care se cânta opera la acea vreme.
Astfel, Mozart şi Da Ponte – ce aveau să mai colaboreze şi pentru operele „Don Giovanni” şi „Così fan tutte” – au transformat povestea de bază într-o comedie ce a avut succes la premiera din 1786, de la Burgtheater din Viena. Opera lui Mozart a fost, însă, cu adevărat un triumf odată cu reprezentaţia de la Praga, din acelaşi an, în urma căreia compozitorul a primit, din partea impresarului Pasquale Bondini, comanda de a crea o lucrare de operă special pentru acest oraş, „Don Giovanni”.