M-am vazut intr-un tren
Da, stiu, as putea sa fiu un pic idiotel, dar cand mi-am cumparat biletul aveam emotii. Nu mai fusesem cu trenul de ani si ani de zile. Iar amintirile legate de asta se imbulzeau, intrau unele peste altele, indiferent de varsta la care fusesera indosariate.
Imi fulgerau imagini din copilarie, cand un drum cu trenul era o expeditie de cunoastere, o calatorie aproape initiatica. Apoi ma fulgera imaginea coridorului soios si a ei, venind zambind sa-mi ceara un foc. Bucuria zgomotoasa si anxioasa a plecarilor la mare, betiile din trenurile de noapte, umarul doamnei aceleia pe care, ca in filme, am adormit iar ea nu a lasat pe nimeni sa ma trezeasca. Orele de somn adanc in care soarele se strecura printre copacii de pe marginea liniei in exact aceeasi cadenta cu care rotile tropaiau pe sine. Calatoriile in care adolescenta mea gasea, in compartimentul acela cleios, cald, cu miros de fier si carbune, un san cu totul si cu totul proaspat sau niste pulpe desfacute de linistea somnului, infasurate de o fusta curata, la care priveam lung, printre gene, facandu-ma ca dorm si eu la randul meu. Discutiile frumoase cu cate un batran intelept. Jocurile de societate in care invatam ca si strainii iti pot fi cunoscuti.
Mi-am scuturat flashback-urile si am platit biletul. Mi-am folosit timpul, calculat special pentru a lua pranzul, asteptand un hamburger zemos, la unul dintre restaurante. Am urcat in tren, mi-am ocupat locul. Nu mai era cum stiam. Acum vagonul era curat, cu prize, cu aer conditionat, cu geamuri fumurii, silentios aproape pana la tacere. Mi-am scos e-reader-ul. Am inceput sa citesc despre un basm. Am inchis ochii. Am inceput sa ma visez calatorind, serpuind, alunecand, zburand.