“Aceasta prezentare in profunzime a meschinei vieti provinciale, ale carei culori trecute ale filmului, ocru si violaceu, spun multe despre mohorata plictiseala soptita, permit integrarea, fara ruptura de ton sau de ritm, a unei lumi paralele, care este aceea a pulsiunii.
La Buñuel aceasta pulsiune se inscrie in logica sociala care o transforma la contactul cu refularile sale si cu interdictiile sale inainte de a trimite la originea ei sexuala, deformata sau exagerata.” Stephan Krezinski-2006 (“Petit Larousse des films”)