In ianuarie s-a inregistrat valoarea istorica cea mai scazuta a leului fata de kumm.
E criza. Ba, daca e sa adaugam contributia nationala, sunt crize cacalau. Creditele sar in aer, se termina gazele la televiziuni, bancheri se arunca de la etaj, Dan Diaconescu se arunca la pubela, leul se prabuseste, zboara ministri – ce mai, tara se arunca in neant.
E important, insa, sa respectam diferentele culturale si atunci cand vorbim de crize. Tribul din care ma trag traieste criza altfel. Se arunca-n rock. Vineri seara, la Muzeul Taranului Roman, am participat la o asemenea sinucidere colectiva: Kumm a propus "Primul concert de criza". Primul semn de criza iti sarea in ochi inca inainte de cantare: toti baietii din trupa erau trasi la fata, iar ex-durduliul Andras (clape) era chiar tras prin inel. Al doilea semn a fost starea de surexcitare. Eugen (normal ar fi fost sa scriu aici "chitara") a intrat intr-o stare de agitatie vocala ca ajunsese sa se bata pentru microfon cu vocalul Catalin; nici Domi (nic) n-a fost in stare sa sada la tobele lui, s-a aruncat la microfon sa instige publicul la percutie din palme. Cu silueta lor, Sorin (bas) si Iordache (saxofon intreg si componente) sunt dintotdeauna in criza; pentru ei situatia grava a Romaniei este un moment de armonie, deci motiv de extaz.
N-am fost de un an la un concert Kumm: nu i-am mai vazut atat de dezlegati de griji, de constrangeri globale, nationale si termice. Puneti cap la cap starile astea si adaugati inversunarea de a canta ca pentru ultima oara si o sa intelegeti euforia deliranta care s-a dezlantuit. Bisurile au egalat durata oficiala a concertului, iar berile de dupa au durat o viata. Poate ultima. A, asta n-a fost decat "primul concert de criza".