Evenimente : Filme

Primul an de casnicie / I give it a year (2012)

Primul an de casnicie este o comedie nou-nouta scrisa de scenaristul lui Borat si Bruno, care dezvaluie realitatile dintr-un cuplu, in primul lor an de dupa casatorie. De la prima lor intalnire, la o petrecere, ambitioasa Nat (Rose Byrne), broker, si Josh (Rafe Spall), scriitor in devenire, sunt in al noualea cer de fericire, in ciuda tuturor diferentelor care i-ar putea desparti. Josh este un ganditor, iar Nat este o intreprinzatoare, dar scanteia dintre ei este imposibil de tagaduit.
Nunta lor este implinirea unui vis , dar nimeni — nici familia, nici prietenii si nici macar preotul care oficiaza casatoria — nu crede ca mariajul lor va dura. Fosta prietena a lui Josh, Chloe (Anna Faris), si frumuselul client al lui Nat, americanul Guy (Simon Baker), ar putea constitui niste alternative destul de atragatoare. In momentul fatidicei aniversari a unui an de la casatorie, nici unul dintre cei doi nu pare a renunta la lupta, dar intrebarea este: oare vor reusi sa mearga mai departe?
Incepand acolo unde se termina aproape toate celelalte comedii, Primul an de casnicie ii are in rolurile principale pe Rose Byrne (Bridesmaids), Rafe Spall (One Day), Anna Faris (The Dictator) si Simon Baker (“The Mentalist”).
In rolurile secundare ii regasim pe Stephen Merchant (“Extras”), Minnie Driver (Good Will Hunting) Jason Flemyng (X-Men First Class) si Olivia Colman (“Peep Show”). Primul an de casnicie este scris si regizat de Dan Mazer (Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan, Bruno), iar productia le apartine lui Tim Bevan, Eric Fellner (Love Actually, Atonement), alaturi de Kris Thykier (Stardust).