Atelierul de Croit Imagini vă așteaptă la ultima întâlnire creativă din acest an pentru a petrece împreună o după-amiază de poveste.
Atelierul de Crăciun este un prilej de a petrece timp împreună, de a ne povesti și împărtăși bucuriile anului, de a ne reaminti cât de buni și cuminți am fost tot anul, de a ne exersa creativitatea și a ne juca cu imagini, cuvinte, vise, zâne bune sau rele, elfi și cu multă, multă voie bună astfel încât la finalul atelierului să plecăm acasă cu câteva povești minunate numai bune de agățat în bradul de Crăciun.
Adu cu tine imaginația, creativitatea și cheful de joacă cu care vei lucra pentru a crea propria poveste de Crăciun care la final va merita trimisă chiar la Polul Nord lui Moș Crăciun.
Acest atelier contribuie la dezvoltarea imaginației, creativității și a spontaneității.
Împreună devenim curajoși și învățăm să ne exprimăm în grup ideile pentru povești, creând împreună personaje fabuloase care au parte de aventuri extraordinare și surprinzătoare.
Atelierul se adresează tuturor copiilor indiferent de categoria de vârstă și tuturor celor ce iubesc Crăciunul.
Atelierul are o durată de o oră și jumătate și costă 50lei.
Banii de la acest atelier vor fi donați celor care au mai puține bucurii decât noi în această perioadă.
Acest atelier poate fi dăruit celor dragi sub formă de voucher cadou.
Locurile sunt limitate.
Pentru o bună organizare cei interesați să participe să trimită mesaj privat pe pagina de Facebook Atelierul de Croit Imagini