Evenimente : Concerte

Summer Time

Summer Time – concert jazz, live, vineri, 5 august 2016, de la ora 19:30, la Ceainaria ARTea.

Avem deosebita plăcere să vă invităm la un nou recital de excepţie al cunoscutei, de acum, Mădălina Mantu.
Jazz-ul, musical-ul şi alte genuri muzicale la fel de expresive în simţire, vor face obiectul unei minunate seri în locaţia noastră.
Prin urmare, tot ce vă rămâne de făcut este să veniţi alături de noi vineri, 5 august, începând cu ora 19:30, pentru a intra în posesia unui autograf al artistei ori pentru a vă delecta gusturile în materie de muzică de cea mai bună calitate.
Pentru cei care nu o cunoaşteţi, Mădălina este cântăreaţă de naţionalitate româno-germană, născută în România, având dublă cetăţenie. Provenind dintr-o familie de muzicieni cu reputaţie atât în ţară, cât şi în afara acesteia, Mădălina a moştenit calităţile tatălui său care i-a fost mentor în educaţia muzicală pe care şi-a construit cariera.
Mădălina a urmat cursuri de pian începând de la vârsta de 6 ani, iar la vârsta de 21 de ani, perioadă până la care a studiat intensiv canto clasic, a fost solicitată prin contract în Germania.
A activat profesional exclusiv în occident, mare parte din cariera ei fiind bazată pe evoluţiile de pe scene renumite din Germania şi Elveţia.
Plecată de peste 20 de ani din România, Mădălina s-a făcut remarcată prin calităţile ei vocale remarcabile pentru care a fost apreciată de nume consacrate ale jazz-ului internaţional.
Mass-Media din Germania i-a acordat, în repetate rânduri, o atenţie deosebită, cântăreaţa de origine română fiind o răsfăţată a posturilor de radio din nord-vestul Germaniei, melodiile ei fiind difuzate periodic, existând o solicitare permanentă din partea publicului.
Au fost acordate zeci de interviuri în ziarele importante din land-ul Niedersachsen, dar de departe cea mai mare realizare din punct de vedere mediatic o reprezintă apariţia televizată de la SAT 1, unde cântăreaţa a susţinut un recital la o emisiune matinală de maximă audienţă – Frühstücksfernsehen.
Mădălina a activat în importante locaţii de gen şi la evenimente de prestigiu din vestul Europei, în oraşe precum: Bad Pyrmont, Hamburg, Hannover, Hameln, Köln, Düsseldorf, Berlin din Germania, dar şi Zurich – Elveţia şi altele.

Rezervari: 0773 303 113.
Suport artistic: 25 lei.