De Citit : Știri

Patrick Swayze a plecat sa danseze cu ingerii

| 15 septembrie

Demi Moore, Jennifer Grey si Arnold Schwarzenegger regreta moartea actorului american.
Actorul Patrick Swayze, cunoscut pentru rolurile sale din Dirty Dancing si Ghost, a murit dupa o lupta indelungata impotriva cancerului de pancreas, a anuntat luni purtatorul sau de cuvant. Patrick Swayze a anuntat in martie 2008 ca sufera de o forma avansata de cancer de pancreas. Starul a fost internat in luna ianuarie pentru pneumonie si a negat in martie informatiile privind o agravare a starii sale.
Desi se asteptau la nefericitul deznodamand, colegii de breasla ai regretatului actor sunt socati de moartea acestuia. Demi Moore, fosta partenera din filmul Ghost, si-a luat bun de la Swayze folosind aceleasi replici din filmul romantic. "Patrick esti iubit de foarte multa lume, iar lumina ta va straluci in sufletele noastre. Daca ar fi sa reiau cuvintele lui Sam cantre Molly, as spune: E extraordinar Molly. Ia dragostea mea cu tine. Imi va fi dor de tine”, a spus sotia lui Ashton Kutcher.
Jennifer Grey, fosta partnera de dans al lui Swayze din celebrul Dirty Dancing, isi aminteste: "Patrick a fost o combinatie rara si frumoasa de masculinitate si gratie. Inima mea e aproape de familia pe care a lasat-o in urma”. Whoopi Goldberg, colega de platou cu regretatul actor in Ghost, crede in mesajul filmului si spune ca se va simti tot timpul aproape de Swayze. "A fost un om foarte bun, caruia ii datorez foarte mult si fata de care nu ma voi putea revansa niciodata”, a completat Goldberg.
Terminatorul si senatorul Arnold Schwarzenegger aduce, la randul sau, un omagiu lui Swayze: "A jucat o paleta larga de roluri atat in teatru, dar si la cinema si a reusit sa faca in asa fel incat munca sa foarte dificila sa apara drept un joc lipsit de efort. In numele tuturor locuitorilor statului California, trimit condoleantele noastre familiei, prietenilor si fanilor”.
Surse: NewsIn, contactmusic.com