Târgul de Carte Gaudeamus îşi aşteaptă, pană duminică, vizitatorii, cu oferta a aproape 400 de participanţi şi cu peste 500 de evenimente culturale.
Nimic neobişnuit la cea de-a 16-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus, care şi-a deschis, ieri, la ora prânzului, porţile, în interiorul Pavilionului Central de la Romexpo: aceleaşi standuri ispititoare şi frumos aranjate, cam aceeaşi dispunere a editurilor expozante (adică “greii” – Humanitas, Polirom, RAO, Nemira, All, Curtea Veche, Corint – în spaţiul central de la baza scărilor, vizibili de oriunde ai privi, iar editurile cu mai puţini bani, dar nu neapărat cu cărţi neinteresante, pe cele trei inele exterioare, unde calcă cine mai are chef şi timp), aceleaşi oferte de reducere ale unor cărţi apărute în urmă cu, deja, câţiva ani.
Prima zi este, în mod tradiţional, una mai “aerisită”, în care poţi să contempli în voie oferta editorială de la standuri, “pulsul” târgului urmând să fie luat în zilele următoare, când începe şi “sarabanda” lansărilor cu invitaţi de soi. Deşi, la ora deschiderii, unii expozanţi încă mai îşi amenajau standurile şi cărau cărţile în braţe, de la maşină în interior, volumele circulau deja şi în sens invers: primii cumpărători părăseau Târgul cu câte o sacoşă plină de cărţi. Ieftine, la reducere, dar cărţi. De exemplu, editura Tritonic proceda la o “lichidare de stoc”: 10 lei pentru orice carte apărută în urmă cu mai mult de un an. Nu altfel procedează şi editurile Humanitas şi Polirom, cu campania “cartea de 9,99 lei”, dar aici cărţile sunt alese cu grijă, doar cele mai greu vandabile. În plus, editura Polirom practică o reducere de 15-20 % pentru toate titlurile aduse la târg. Şi alte edituri, cum ar fi cele din Grupul Corint, au coşuri cu cărţi, mai vechi dar bune, la preţ de 10 lei sau chiar de 5 lei.
CITESTE MAI DEPARTE PE COTIDIANUL.RO.