De Citit : Editoriale

La apel

| 27 februarie

Voda inainteaza maiestuos in fata tronului, pentru ca urmeaza tirada, sublimul apus de soare. Nici nu apuca domnitorul sa deschida gura ca, brusc, fata i se stramba si isi strecoara o mana in buzunar. Pipaie, probabil, vreo pecete. Rostogoleste niste ochi rotunzi ca galbenusul. Incepe monologul. Actorul recita cu patos. Dar nu apuca sa ajunga la "Moldova nu-i a mea", ca se intrerupe si iese furtunos din scena. Curtenii mormaie descumpaniti. Publicul se framanta. Asa o fi viziunea regizorala. Tunetele se revarsa in absenta stapanului. In fine, actorii improvizeaza si scot actul la liman. Pauza intre acte. Directorul se repede turbat la maestru si-l insfaca de barba. Dar domnitorul nu pare dispus la pertractari. Vorbeste la telefon, e dus.
— Da, iubi, nu, iubi, vai, iubi. Acum momeste-o. Lasa-ma, bre, nu vezi ca e de viata si de moarte? Sigur ca-ti raspund, ciresica mea. Sau cu laptic, incearca cu conserva de peste.
Directorul trage aer adanc in piept. Cand e vorba de nevasta, maestrul e carpa de sters pe jos, iar "iubi" e tanara si arzoaica. Inutil sa i te impotrivsti.
— Te potolesti, da? Hai, mai e juma’ de ora si mergem acasa!
— Pisica – ofteaza maestrul care, in clipa cand inchide telefonul, redevine marele actor. Pisica s-a catarat pe lampa si nevasta-mea nu o poate da jos, saracuta!
Incepe si actul final. Lucrurile par a se fi linistit, voievodul se apropie de moarte stand in pat, inconjurat de supravituitori. In tacerea pioasa care s-a lasat, se aude vibratia unui telefon dat pe mute. Spectatorii se privesc intre ei cu repros. Doar muribundul se vara adanc in asternut si sopocaie, pe un ton ascendent. E liniste, una de gheta, asa ca susotelile lui aud perfect. "Iubi, sunt in spectacol. Nu se poate sa ma… Ai mila. Da, stiu, e pisica noastra, iubi, a ta, a ta, dar ai putintica rabdare…"
— Asta-i din alta piesa! striga un spectator si sala se zguduie de ras.
Maestrul scoate capul de sub plapuma. E rosu la fata, desi e zugravit cu mult alb-vinetiu. E la capatul rabdarii. Se adreseaza multimii:
— Bai, lasati misto-ul. E pisica nevesti-mii, incotopenita intre combina frigorifica si perete. Pe Dumnezeul meu, ce fac?, dati-mi un raspuns, ca altfel nu ma misc de aici.
Sala se invioreaza. Spectatorii incep cu propunerile. Zgomotul creste. "Un soricel!" "Un motan, s-o cotaiasca?!" "Soricioaica!" "Pis, pis!" "Lapte!" "Un somnifer!" "Un lat!"
Oana iese in mijlocul scenei, isi vantura mainile si face tacere.
— Un sal rosu, fluturat langa frigider!"
Mastrul tresare si repeta la telefon, facand gesturi largi. Toata lumea isi tine rasuflarea. Apoi, triunmfator, voda isi pune coroana pe cap si zicee, cu patos:
— O! cine vrea pe Stefanita, nepotul raposatului domn al Moldovei?… Cine a zis ca sunt batran si bolnav?… Pe Ulea l-am masurat cu privirea… Murise inainte d-a-l izbi!..