In noul sau album, See Mystery Lights, duo-ul din Portland combina beaturile dance de vara cu sarcasmul la adresa misticismului de doi bani.
„Suntem epuizati si fericiti sa va putem anunta ca azi, See Mystery Lights, noul nostru album, copilul nostru mistic, blestemul nostru de zi cu zi a fost in sfarsit scos la lumina”, anuntau pe 28 iulie cei doi membri ai duo-ului american YACHT pe pagina de pe MySpace. Daca stai sa vezi ce ascunde odrasla lor mistica, n-o sa descoperi cine stie ce experimente muzicale revolutionare si nici mari performante vocale. Farmecul duo-ului din Portland sta mai curand in felul in care stie sa-si impacheteze mesajul, in cheful de joaca si ironie pe seama corporatismului, obscurantismului si cliseelor misticoide.
Lennon si religia pop
Cand vine vorba sa-si destainuie „Misiunea”, cei doi YACHT se prezinta drept „o Trupa, un Sistem de Credinte si o Afacere condusa de Jona Bechtolt si Claire L. Evans”. Fireste toata aceasta fanfaronada coroporativ-iluminata este doar un sarcasm. Iata inca un exemplu. Pe site-ul oficial al trupei, ziaristii care simt imboldul sa-si dea cu parerea despre formatie sunt avertizati sa nu cada in pacatul de a scrie fara majuscule numele trupei. Caci „yacht” scris cu litere mici „se poate referi la fetisizarea luxului si la civilizatia avansata capitalista pe care YACHT se mandreste ca a evitat-o pana in prezent”.
Toata aceasta poveste cu titulatura YACHT (botezul ii apartine creierului trupei, Jona Bechtolt) seamana leit cu o alta declaratie, care la vremea ei a facut mult mai multa valva. Raspunsul pe care Lennon il dadea, in gluma, unui ziarist, cum ca Beatles este mai cunoscuta decat Christos, a fost de ajuns pentru ca toti fanii din SUA sa-i anatemizeze si sa le arunce vinilurile pe foc. Acum, statement-ul YACHT ramane doar o glumita buna de savurat intr-o seara de vara, la discoteca. „YACHT incearca sa exploreze si sa largeasca limitele constiintei inteligentei extraterestre – care nu doar ca este reala, dar e si necesara”, glumesc cei doi artisti electro-indie.
Nici iad, nici rai
Trupa nu este o inventie de data recenta (are deja sapte ani), insa ce e nou este cooptarea in proiect a solistei Claire Evans, sosita in trupa in 2008. Daca Jona Bechtolt a cantat in timpul scolii ca baterist in trupe de punk, dupa care a fondat actualul proiect electro-New Age, solista a absolvit un liceu din Paris si este scriitor de popularizare a stiintei. Conform prezentarii ludice a trupei, forta diabolica a lui Claire au venit ca o contrapondere la lumina lui Jona.
Joaca de mistica este evidenta in piesa The Afterlife, al carei moto pare sa fie: “Noi stim cum sa facem ca viata sa dureze”. Pe site-ul oficial, aflam ca YACHT „crede in viata de dincolo”, dar nu crede nici in iad, nici in rai. Confirmarea vine si din piesa Ring the Bell. Printre batai poliritmice, clopotei si triluril electro, se strecoare o intrebare esentiala: „Ma intreb si te intreb: vom ajunge in iad sau in rai? Din cate pricep eu, nici o varianta nu e reala”.
Orasul voodoo
Psychic City este probabil cea mai melodioasa piesa de pe album. Versurile ei vorbesc aparent despre un „oras voodoo” stapanit de dragoste, cautari din priviri, bucatarii care prepara, singure, prajituri parfumate. „Unde ai fost pana acum draga/ Pentru tine am pastrat aceasta clipa”, canta la unison Jona Bechtolt si Claire Evans in remixul electro care ce reia, de fapt, un poem pe care Rich Jansen il scanda pe o caseta din 1987, pe un fundal cu triluri de pasarele si cu ape curgatoare.
Clipul, insa, pare sa spuna mai mult decat atat. Solistul apare imbracat intr-un costum de un alb imaculat infulecand din ostii cu pofta unui pusti care se indoapa cu chipsuri. Partenara sa din YACHT e imbracata in negru si se ocupa de tot soiul de potiuni si ritualuri magice. In cele din urma, ii vezi pe cei doi infrundandu-se intr-o batalie a Binelului si a Raului, a seductiei si a abstinentei.
Piraterie pe net
Muzica bisericii electro-new wave YACHT este doar fundalul necesar incantatiilor parodice. Versurile sunt punctele fixe in jurul carora evolueaza beaturile de sintetizator, corurile, pulsurile de drum machine sau basul obstinat. In atmosfera sonora creata de duo-ul din Portland mai auzi, pe ici pe colo, si batai cu iz african, voci eterice si tobe cu parfum tropical. Iar versurile reci scandate, mai degraba decat cantate, plus corurile care scintileaza de-a lungul pieselor aduc aminte de ambientul din scoala lui David Byrne.
Problema cu YACHT este ca la un moment dat te oboseste. Refrenele repetate ca niste mantre, cu mesaje uneori neclare (precum vorbele bolborosite de preotesele lui Apollo) suna uneori prea intelectualist pentru un album estival cu ecouri din dance beatul anilor ’80. Exista, e drept, si referinte mai transparente. Piesa We Have All We Ever Wanted trimite la era digitala si la piraterie. „Fii atent cu descarcatul de pe net si ai grija de ochii tai”, canta Bechtolt, el insusi un pirat de softuri pentru prelucrarea sunetului.
Daca pana la urma v-ati plictisit sa descifrati si sa digerati mantrele YACHT, ascultati albumul intr-un registru mai lejer, ca pe o muzica de vara, catchy si eterica. Incepeti, in acest caz, cu piesa de atmosfera Summer Song: „Stam la povesti toata noaptea/Asa ca misca-ti picioarele in ritmul cantecul de vara”. Asa e. Dupa atatea panseuri, mai trebuie sa-ti dezmortesti si oasele.
Urmareste aici videoclipul piesei Psychic City (Voodoo City) semnate de YACHT!